O mamă singură, care se chinuia să-și îngrijească cei trei copii din ajutor social, a reușit să-și schimbe viața complet și să obțină niște venituri care-i asigură acum un trai decent. Femeia câștigă acum 100.000 de lire sterline pe an.
Ellie Burscough, mamă a trei copii, originară din Lancashire, Anglia, în vârstă de 35 de ani, a trecut prin vremuri grele în momentul în care prima ei fiică s-a născut în 2010. Ellie a fost forțată să renunțe la slujba ei la call center și să trăiască din ajutor social.
Femeia a rămas însărcinată în timp ce călătorea prin Europa cu partenerul ei de atunci, dar a decis să se întoarcă în Australia, unde locuia de la vârsta de patru ani, pentru a-și crește copilul. Pentru că doar cetățenii din Marea Britanie și Australia puteau lucra atunci, partenerul ei, care era portughez, nu a obținut viza care să-i permită să găsească un loc de muncă decât după 10 luni. Astfel, Ellie a ajuns să lucreze ore îndelungate la un call center până la 39 de săptămâni, cu doar o săptămână înainte de aduce pe lume primul său copil. În momentul în care a renunțat la job, ea s-a trezit singură, cu un copil care avea nevoie de ea și trăind doar din ajutor social.
„Mi-a fost foarte frică atunci când trăiam din ajutor social. Îmi era frică pentru că nu aveam deloc bani în contul personal. Trăiam de pe o săptămână pe alta. Simțeam că trebuie să fac ceva. Am învățat atât de multe și acum folosesc această experiență pentru a-i ajuta pe alții. Pe atunci, cu greu mă puteam descurca și părea că lumea mea se micșorează. Nu îmi puteam permite o mașină. Nici transportul în comun nu mi-l permiteam de cele mai multe ori. Nu aveam bani de nimic. Dacă prietenii îmi cereau să ies la prânz sau ceva de genul ăsta, nu îmi puteam permite”, a povestit Ellie, potrivit Mirror.
Ellie a devenit o femeie de succes de pe Costa de Aur din Australia
În 2010, Ellie avea 260 de lire sterline pe săptămână pentru a plăti totul, inclusiv chiria. Aceasta a trebuit să facă ceva pentru a supraviețui și a luptat să-și depășească condiția devenind o femeie de afaceri de succes de pe Coasta de Aur din Australia din Qeensland.
„După ce a apărut fiica mea, am decis că vreau o viață mai bună pentru noi două, așa că am început să învăț să fiu antrenor personal când ea avea aproximativ șase luni”, a povestit Ellie.
În septembrie 2010, ea a lansat Power Mums, un club de fitness în care mamele plăteau pentru a face exerciții împreună în parc, conduse de un antrenor personal, adesea Ellie însăși. În timp ce se mențineau în formă, copiii lor erau îngrijiți de un babysitter profesionist. Ideea a fost un succes și, după doar doi ani, Ellie câștiga peste 100.000 de lire sterline de la cinci grupuri diferite din zona Queensland.
În 2012, după ce a născut cel de-al doilea copil, ce poartă numele Gabriel, ea și-a dorit mai mult timp pentru ea, a decis să vândă afacerea și să devină coach de viață.
„Am crescut afacerea până în acel punct, lucrând foarte mult. Pe atunci aveam zece oameni care lucrau pentru mine. Am fost chiar și cu un grup de antreprenori la casa lui Richard Branson, pe Insula Necker, parte a Insulelor Virgine Britanice. Am fost invitați de Richard să îndrumăm localnicii de pe o insulă din apropiere. Am fost aleși ca oameni care doresc să dea înapoi comunității”, a mai declarat Ellie.
Acum, Ellie se concentrează să ajute femeile să facă față fricilor și să-și sporească câștigurile. „Cred că multe femei, în special mamele, simt că nu pot începe o afacere pentru că au copii.”