Bella Hadid/ Profimedia
Divertisment

Bella Hadid/ Profimedia

Nu ratează nicio ocazia pentru a-și etala abdomenul. Bella Hadid a făcut furori în timp ce se se afla la o plimbare în Texas

E cunoscut faptul că modelele au o siluetă impecabilă, însă Bella Hadid se află lejer în topul vedetelor cu cel mai frumos abdomen. Supermodelul în vârstă de 27 de ani și-a etalat recent „pătrățelele” în timpul unei ieșiri în Texas, acolo unde s-a mutat pentru a fi alături de iubitul ei, Adan Banuelos. 

Deși a încercat să-și acopere cât mai mult corpul tonifiat, Bella și-a lăsat abdomenul plat la vedere, purtând un crop top negru, pe care l-a asortat cu o pereche de blugi negri, prinși în talie cu o curea din piele. De asemenea, sora lui Gigi Hadid și-a completat look-ul cu un pardesiu bej, bocanci negri și ochelari de soare asortați. 

Bella Hadid/ Profimedia
Bella Hadid/ Profimedia

În timpul ieșirii cu prietenii, Bella a fost surprinsă de fotoreporteri în timp ce își admira abdomenul, semn că este foarte mândră de progresul său în sala de sport. Acest lucru a fost observat și de amicul vedetei, care nu și-a putut lua ochii de la pătrățelele modelului. 

Bella Hadid/ Profimedia
Bella Hadid/ Profimedia

Citește și: Bella Hadid, mesaj neașteptat pe rețelele sociale după ce a vorbit despre boala Lyme. Fanii: „Ești mai puternică ca niciodată!”

Apariția Bellei vine după ce presa internațională a dezvăluit că aceasta s-a mutat în Texas pentru a fi mai aproape de iubitul ei. Adan Banuelos este un călăreț profesionist, fiind fiul lui Ascencion Banuelos, primul mexican-american care a fost inclus în National Cutting Horse Association Hall of Fame. 

Primele zvonuri despre relația celor doi au apărut în octombrie 2023, când TMZ a publicat mai multe fotografii cu Bella și Adan sărutându-se în Fort Worth, Texas. Ulterior, cei doi au apărut mai des împreună, Bella fiind surprinsă la cel mai recent turneu de rodeo, susținându-l pe partenerul său. 

Bella Hadid a spus adevărul despre intervențiile estetice

În 2019, oamenii de știință o desemnau pe Bella Hadid drept cea mai frumoasă femeie din lume. Multe persoane au acuzat-o însă că a recurs la numeroase intervenții estetice pentru un chip perfect. Bella Hadid a dezvăluit în urmă cu ceva timp, într-un interviu pentru Vogue, adevărul despre operația pe care a făcut-o când era adolescentă și a infirmat zvonurile despre alte proceduri.

Citește și: Bella Hadid, îmbrăcată din cap până-n picioare în denim la Săptămâna Modei de la Paris. Modelul a arătat spectaculos

Modelul în vârstă de 25 de ani a mărturisit că regretă decizia pe care a luat-o pe când avea doar 14 ani. „Mi-aș fi dorit să fi păstrat nasul strămoșilor mei. Oamenii cred că mi-am distrus fața, din cauza unei poze cu mine în adolescență, în care arătam mai plină. Sunt convinsă că nimeni nu arătă la 25 la fel ca la 13 ani, nu? Nu am folosit niciodată fillere. Să punem capăt acestor zvonuri. Nu am nicio problemă cu ele, dar nu sunt pentru mine. Cine crede că mi-am ridicat pielea din jurul ochilor sau cum s-o numi procedura, aflați că am folosit benzi faciale pentru lifting! Cel mai vechi truc din carte.”

Bella a continuat: „Am suferit de acest sindrom al impostorului în care lumea m-a făcut să simt că nu merit nimic din tot ce am. Mulți au întotdeauna ceva de spus, dar ceea ce am eu de zis acum este că am fost întotdeauna greșit înțeleasă în industria mea și de către oamenii din jurul meu.”

Etichete: model , silueta , bella hadid , abdomen

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri