Nicole Kidman, actrița de la Hollywood în vârstă de 54 de ani, a făcut furori pe rețelele sociale după ce a făcut publică o fotografie în care apare îmbrăcată într-o ținută nonconformistă.
Timpul stă în loc pentru Nicole Kidman. În vârstă de 54 de ani, actrița de la Hollywood și-a impresionat total prietenii virtuali după ce a făcut publică o fotgrafie în care apare îmbrăcată într-un top scurt, realizat dinștrasuri, ce-i lasă la vedere atât decolteul, cât și abdomenul. Aceasta ține un sacou neglijent, pe un umăr, iar părul și l-a lăsat liber, în timp ce a optat pentru un machiaj discret.
Citește și: Nicole Kidman a dezvăluit care este regretul cel mai mare al vieții ei: ”Îmi doream să am zece copii!”
”Privind înapoi spre o joi nu prea îndepărtată.”, a scris ea în dreptul fotografiei, iar fanii n-au ezitat să nu o complimenteze: ”Frumusețe!”, ”Arăți grozav!”, ”Divină, ca întotdeauna.”, au apreciat internauții.
Potrivit Mirror, fotografia a fost făcută la sfârșitul lunii martie, la petrecerea dată înainte de decernarea premiilor Oscar.
Nicole Kidman, despre secretul mariajului reușit cu Keith Urban
Unul dintre cele mai discrete și puternice cupluri din lumea celebritățillor este cel format din Nicole Kidman și muzicianul Keith Urban. Căsătoriți de 15 ani, aceștia își trăiesc povestea de iubire departe de ochii curioșilor.
Această discreție le prinde tare bine celor două staruri, ambii fiind adepții unei vieți mai degrabă monotone, în care primează familia. Această normalitate este și cheia care-i ține împreună, precum și faptul că se iubesc foarte tare și au reușit să-și creeze o relație în care colaborarea și respectarea părerii celuilalt primează.
"Doar o mică parte din viață o trăiesc în fața publicului. Am munca mea, dar, de fapt, viața mea adevărată este foarte privată. Sunt norocoasă să am o familie foarte închegată. Suntem foarte apropiați. Am avut un tată fantastic, am un soț fantastic. Keith și cu mine suntem foarte normali", a povestit Nicole Kidman pentru o publicație din țara ei natală, Australia.
Deși vorbește foart rar despre viața ei de cuplu, Kidman a recunoscut și în alte rânduri că se consultă în tot cu soțul ei, inclusiv legat de ce proiecte profesionale să accepte și dacă acestea i-ar consuma prea mult din timpul alocat familiei. Prioritatea lor sunt ei doi și copiii lor, așa că nimic nu intervine în grupul lor.
Nicole Kidman și Keith Urban s-au căsătorit în 2006, la cinci ani de la despărțirea actriței de Tom Cruise. Aceștia au împreună dpuă fete: Sunday Rose, de 13 ani, și Faith Margaret, de 10 ani. Nicole mai are doi copii adoptați cu Tom Cruise: Isabella și Connor.