Prințesa Diana și prințul Charles, în ziua nunții
Divertisment

Prințesa Diana și prințul Charles, în ziua nunții / Profimedia Images

Mesajul secret din pantofii purtați de prințesa Diana în ziua în care s-a căsătorit cu prințul Charles

Prințesa Diana a strălucit în ziua în care s-a căsătorit cu prințul Charles, ea optând pentru o rochie de culoare ivoire, ce a impresionat prin croiul spectaculos. Ce nu știu, însă, mulți fani este faptul că ea a purtat o pereche de pantofi la fel de frumoși, care ascundeau un mesaj inedit.

Atunci când prințesa Diana și prințul Charles au ales să-și unească destinele, oameni din toate colțurile lumii au fost uimiți de frumusețea rochiei de mireasă pe care a ales-o. Acum, însă, la 40 de ani de la acel moment, presa internațională scrie despre pantofii aleși de Diana, care ascundeau un mesaj inedit.

Prințesa Diana a ales să poarte în ziua nunții o rochie care a rămas în istoria modei, fiind concepută de David și Elizabeth Emanuel. Creația a avut o trenă impresionantă, de opt metri, ce a fost brodată cu perle în valoare de mai bine de 90.000 de lire. Ba mai mult, ea a ales să poarte și niște pantofi la fel de spectaculoși, ce au fost creați de celebrul Clive Shilton.

Citește și: Ele sunt nepoatele gemene ale prințesei Diana. Tinerele au 29 de ani și s-au mutat la Londra: ”Suntem încântate să fim aici!”

Mai exact, ea a optat pentru niște pantofi cu toc jos, ca să nu fie mai înaltă decât prințul Charles, ce au fost decorați cu peste 500 de paiete și 100 de perle.

„Ea era o fată extrem de dulce, timidă și zâmbitoare. Grija sa era să nu pară mai înaltă decât Prințul Charles, pentru că era extrem de înaltă, iar pantofii au trebuit să aibă un toc jos.”, a declarat Clive Shilton ulterior.

Prințesa Diana și prințul Charles, în ziua nunții
Prințesa Diana și prințul Charles, în ziua nunții / Profimedia Images

Ce nu știu, însă, mulți oameni este faptul că aceștia ascundeau un mesaj secret. Mai exact, pe tocul pantofilor se aflau inițialele celor doi miri, un „D” și un „C” despărțite în mod simbolic de o inimă.

pantofii prințesei Diana

Citește și: Cum și-a petrecut prințesa Diana ultima zi de naștere: înconjurată de flori și cadouri de la admiratori bogați, inclusiv de la Trump

Prințesa Diana și prințul Charles s-au căsătorit în fața a 3.500 de invitați, iar mai bine de 750 de milioane de oameni din toate colțurile lumii au urmărit ceremonia din fața televizoarelor.

Rochia de mireasă a prinţesei Diana, expusă la Palatul Kensington

De la începutul lunii iunie a acestui an, rochia Dianei este expusă la Palatul Kensington, într-o vitrină pe măsură, necesară pentru a putea găzdui trena de 7,62 metri, cea mai lungă folosită vreodată la o căsătorie regală.

Când au primit telefonul de la prinţesă, stiliştii Elizabeth şi David Emanuel, care începeau să devină cunoscuţi, au ştiut imediat că "era unul dintre acele momente ciudate în care ştii că viaţa ta nu va mai fi aceeaşi", mărturiseşte creatoare într-un videoclip inclus în expoziţie.

Citește și: Adevăratul motiv pentru care prințesa Diana i-a acordat interviul celebru lui Martin Bashir: ”A considerat singura soluție!”

Într-un episod celebru, trena rochiei a apărut şifonată când Diana a coborât din trăsură în faţa Catedralei St. Paul, în 1981. Din fericire, stiliştii au fost prezenţi pentru a retuşa acest lucru.

Expoziţia oferă o idee despre munca din spatele rochiei, cu fotografii ale creatorilor, precum şi cheile seifului unde rochia a fost păstrată noaptea.

Elizabeth Emanuel îşi aminteşte că jurnaliştii au scotocit prin coşurile de gunoi ale atelierului pentru a găsi un indiciu despre design, aşa că designerii au decis să pună acolo resturi de ţesături pe care nu le foloseau pentru a-i induce în eroare.

Expoziţia se axează pe evoluţia stilului vestimentar al prinţesei Diana, de la rochiile cu flori la ţinute elegante şi de impact.

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri