Meghan Markle, ducesa de Sussex, este din nou în centrul atenției după ce a lipsit de la ceremonia de încoronare a regelui Charles. Conform unei surse citate de Daily Star, soția prințului Harry l-a angajat pe fostul agent de pază al celebrei Kim Kardashian.
În vârstă de 41 de ani, Meghan Markle, care este mama a doi copii, a fost surprinsă în apropiere de reședința ei din Montecito, California, Statele Unite ale Americii, iar cel care îi asigura paza era fostul bodyguard al lui Kim Kardashian.
Potrivit sursei citate, noua gardă de corp a lui Meghan a făcut parte din echipa lui Kim, care a avut grijă de aceasta chiar atunci când a fost jefuită sub amenințarea armei, în Paris, în 2016.
Meghan a fost văzută cu agentul ei de securitate în weekend, când Harry a călătorit la Londra, unde a participat la încoronarea regelui Charles.
Ducesa de Sussex a lipsit de la festivitățile de la Londra pentru că a rămas în Statele Unite ale Americii pentru a-l sărbători pe fiul ei, pe Archie, care a împlinit patru ani.
Meghan Markle, fotografiată la plimbare alături de prieteni
Potrivit jurnaliștilor de la Page Six, ducesa de Sussex, în vârstă de 41 de ani, s-a plimbat pentru 40 de minute alături de prietenii ei, Markus Anderson și Heather Dorak.
Îmbrăcată în colanți și într-un tricou negru, având prinsă în jurul taliei o jachetă parka, Meghan Markle a părut într-o formă de invidiat.
De asemenea, accesoriile alese - o eșarfă prinsă neglijent, dar și ochelarii supradimensionați și o pălărie, i-au completat cu succes ținuta.
Meghan Markle nu a participat la ceremonia de încoronare a regelui Charles pentru că fiul ei și al prințului Harry, Archie, a împlinit patru ani și nu și-a dorit să rateze aniversarea acestuia.