Kim Kardashian, vedeta în vârstă de 42 de ani, a dezvăluit că nu se gândea niciodată că acneea îi va da bătăi de cap, întrucât credea că este o problemă specifică adolescenților.
În vârstă de 42 de ani și mama a patru copii, Kim Kardashian a mărturisit că acneea încă îi mai dă bătăi de cap. Este, în același timp, CEO al unei companii de îngrijire a tenului, motiv pentru care a avut grijă să creeze niște produse specifice.
Citește și: Kim Kardashian, baie în piscină în miez de noapte și plimbare cu bicicleta, într-un costum de baie minuscul
Într-un interviu pentru Bustle, Kim Kardashian a vorbit despre problema care i-a dat bătăi de cap: „Niciodată nu mi-am imaginat că voi avea acnee la 40 de ani. Este o experiență cu adevărat interesantă”, a mărturisit ea, explicând că acest lucru a inspirat-o să dezvolte niște produse de skincare, potrivit People.
„Din fericire, m-am documentat bine și am lucrat la dezvoltarea unor produse de îngrijire. Niciodată nu am crezut că voi face produse dedicate acneei, însă era important”, a mai spus ea.
Până când produsele de acnee vor ajunge în magazine, Kim Kardashian a vorbit despre cum reușește să-și țină sub control acneea: „Cred că machiajul ajută să acoperi coșurile, însă sunt dăți când pur și simplu nu-ți dorești să-l porți și te face să te simți nesigură. E foarte greu când pielea ta trece prin schimbări”, a mai spus ea.
Ce tratament folosește Kim Kardashian pentru a scăpa de riduri
De curând, Kim Kardashian a dezvăluit ce tratament folosește pentru a scăpa de riduri. Mai exact, ea a fost supusă unei proceduri revoluționare cu lumină intens pulsată, ce ajută la eliminarea ridurilor și a semnelor de îmbătrânire. Evident, întreg momentul a fost filmat și făcut public pe rețelele de socializare.
Astfel, în cadrul imaginilor respective, vedeta de reality show a mărturisit că a încercat terapia BroadBand Light, o procedură revoluționară, ce ajută la ameliorarea semnelor de pe față, precum acnee, rozacee, pete care apar odată cu înaintarea în vârstă ori sunt cauzate de soare, dar și riduri fine. De asemenea, ea a dezvăluit că tratamentul facial a durat doar cinci minute.
Totodată, ea a mărturisit că „este obsedată de tratamentele faciale și de îngrijire a pielii”, fapt pentru care a dorit să le dezvăluie fanilor ei procedurile la care apelează.