Kim Kardashina a avut una dintre cele mai șocante apariții la evenimentul monden al anului, Met Gala, atunci când a apărut acoperită din cap până în picioare într-o ținută neagră, mulată, marca Balenciaga.
Deși intenția vedetei "Keeping up the Kardashians" a fost de a uimi publicul, fapt pentru care, cu o zi înainte a sosit în New York cu o mască de piele, fanii nu i-au apreciat ținuta și chiar au criticat-o pentru că nu a respectat tema impusă de gazda Anna Wintour: "În America: lexiconul modei".
Astfel, după ce a fost profund criticată pe rețelele sociale, Kim Kardashian a publicat pe pagina ei de Instagram o serie de fotografii cu ținuta de la eveniment, alături de descrierea: "Ce este mai american decât un tricou din cap până în picioare?", reacția ei face trimitere la tema galei, care presupune crearea unor ținute ce celebrează și amintesc de moda americană de-a lungul timpului.
Ținută minimalistă, dar șocantă, a fost creată de Balenciaga și a fost inspirată de fostul ei soț, Kanye West, cunoscut pentru aparițiile în haine simple și largi.
Deși a avut chipul acoperit în totalitate de masca neagră, ce îi lăsa la vedere doar coada lungă, Kim a petrecut ore întregi în fața oglinzii, în timp ce make-up artistul ei, Mario, i-a aplicat un machiaj profesionist.
Procesul a fost împărtășit pe Instagram, iar look-ul a putut fi văzut la petrecerea de după gala MET, unde Kim a renunțat la mască în detrimenul unor ochelari ce amintesc de cei purtați de Batman.