Kim Kardashian a făcut furori zilele trecute la o petrecere de elită din Miami, unde au participat o serie de celebrități precum: Victoria Beckham, David Beckham, Maluma, Pharel William sau Vanessa Hudgens.
Deşi evenimentul a fost plin de lume bine îmbrăcată, cele care s-au evidenţiat cu adevărat au fost Kim și Victoria, care și-a serbat ziua de naștere. În ciuda faptului că a împlinit 47 de ani, fosta membră "Spice Girls" a arătat la fel de tânără ca acum două decenii, cu excepția faptului că este mai stilată în prezent.
Cunoscută pentru ținutele sale business, pline de eleganţă, Victoria Beckham a ales și de data aceasta articole vestimentare sigure, care îi caracterizează stilul. Astfel, vedeta a îmbrăcat o cămașă albă simplă și o pereche de pantaloni din latex, adăugând o pată de culoare prin pantofii stiletto portocalii.
Deși ținuta a fost una corectă, fashion designer-ul a fost eclipsat de Kim, care a întors toate privirile atunci când a apărut într-o rochie vintage, verde, marca Dior și o pereche de sandale aurii. Ținuta electrizantă i-a scos în evidență silueta în formă de clepsidră și a transformat-o pe membra familiei Kardashian în centrul atenției, lucru deloc rău, dat faptul că vedeta este din nou o femeie singură.
Evenimentul a constat în marea deschidere a hotelului de lux din Miami, "The Goodtime Hotel.