Kate Middleton
Divertisment

Kate Middleton / Foto: Profimedia

Kate Middleton, comparată cu Diana după ce a preluat titlul de prințesă de Wales: „Ea nu va fi atât de nesigură”

Kate Middleton a preluat titlul de prințesă de Wales în urmă cu aproximativ două luni, după ce soțul ei, prințul William, a moștenit titlul de la tatăl său, care a devenit rege. Înainte de Kate, prințesa Diana a fost cea care purta acest titlu, iar acum, fanii regali au început să le compare pe cele două. 

Au trecut două luni de când Regina Elisabeta a II-a a decedat, iar lucrurile s-au schimbat în familia regală. Prințul Charles a moștenit tronul, devenind Regele Charles al III-lea, iar fiul său, prințul William și soția sa, Kate Middleton, au devenit prinți de Wales. 

De la primirea acestui titlu, care nu mai fusese folosit de 25 de ani, Kate a încercat să abordeze diferit situația, față de regretata sa soacră, prințesa Diana. Nu a durat mult și au apărut deja comparațiile dintre cele două, chiar dacă Kate a vrut întotdeauna să-și creeze propriul drum. 

Citește și: Kate Middleton va fi gazda evenimentului de Crăciun organizat de familia regală, în onoarea regretatei Regine Elisabeta a II-a

Ingrid Seward, redactor-șef al revistei Majesty, a declarat pentru Mirror: „În calitate de nouă prințesă de Wales, fosta Catherine Middleton are toate atributele de invidiat. La fel ca Diana, este uimitoare de privit, are o siluetă impresionantă și se îmbracă frumos. De asemenea, are părul lung și lucios, precum al unei vedete de cinema din anii '50, bun gust și un comportament fermecător. Este aproape perfectă, dar nu atât de mult încât să simți invidie în loc de admirație pentru ea. Catherine are o modalitate de a-i determina pe copii să-i răspundă, ceea ce este de neprețuit, deoarece majoritatea muncii ei se învârte în jurul copiilor și al tinerilor. Este măgulitor să fii comparat cu o personalitate ca Diana. Dar cele două femei sunt destul de diferite. Ea nu va fi atât de nesigură. Catherine nu ar încerca să facă lucrurile în felul Dianei. Ea le va face în felul ei. Are sprijinul soțului ei și, dacă lucrurile funcționează așa cum speră ei, vor transforma acest mariaj regal. Când Catherine lucrează pe cont propriu, are încredere în ceea ce face, dar este subtilă în privința asta. Este modestă, nepretențioasă și reală. Este singura persoană care ar putea să o urmeze pe Diana și totuși să facă diferența într-un mod unic. Diana s-a simțit fericită doar când s-a descurcat bine, dar pentru a-și contracara nesiguranța, a chicotit și a făcut prostii și s-a autodepreciat. Catherine nu trebuie să facă asta”. 

Ingrid a continuat să spună că actuala prințesă de Wales își ia îndatoririle publice foarte în serios și ea, împreună cu William și Regele Charles, au demonstrat că Regina a avut dreptate când a avut încredere în ei să-i lase să ducă monarhia mai departe în epoca modernă. 

Citește și: Bijuterii din colecția lui Kate Middleton pe care ți le permiți și tu. Prințesa de Wales deține și accesorii ieftine, sub 50 de lei

„Înainte să-și ia un angajament public, Kate studiază din greu. O mare parte din cunoștințele ei despre subiectele de specialitate pe care le discută provin din citirea și înțelegerea problemelor. Ea studiază până noaptea târziu, mai degrabă decât să se uite la televizor și poartă des discuții private cu specialiști, care contribuie la angajamentele ei oficiale și sunt cheia muncii ei. William este în siguranță, bine informat și sincer în noul său rol. Tatăl său, regele Charles, pare să-și fi găsit în sfârșit locul după toți anii de așteptare. Regina era încrezătoare în ultimii ei ani”, a mai spus Ingrid Seward.

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri