John Travolta a participat la reuniunea de 30 de ani a actorilor din filmul "Pulp Fiction". Cu această ocazie s-a ținut un eveniment cu totul special în Los Angeles, la care au luat parte colegii lui de platou. Actorul de 70 de ani a avut o parteneră cum nu se putea mai potrivită pentru covorul roșu, fiica lui.
Uma Thurman și Samuel L. Jackson nu au lipsit de la reuniunea "Pulp Fiction". Marele absent a fost, însă, Bruce Willis, a cărui stare de sănătate nu-i mai permite să aibă apariții publice oficiale.
În marea de vedete și invitați, s-a remarcat Ella Bleu, fiica de 24 de ani a lui John Travolta și a lui Kelly Preston. Kelly s-a stins în 2020 din cauza unui cancer agresiv și a lăsat în urma ei doi copii, pe Ella și pe fiul mai mic, Benjamin. De altfel, dacă la chip seamănă mai mult cu celebrul ei tată, Ella Bleu a moștenit delicatețea și discreția mamei ei.
La evenimentul din Los Angeles, Travolta a strălucit de mândrie să iasă în lume cu fata lui. Tânăra a fost elegantă într-o rochie midi cu imprimeu, la care a asortat pantofi de brand care au făcut-o mai înaltă decât tatăl ei. Actorul în vârstă de 70 de ani a preferat un look casual-elegant, cu blugi, cămașă albă, pulover și sacou.
John Travolta și-a pierdut soția și fiul cel mare
Ieșirea lor publică a venit la doar câteva zile după ce John a postat pe internet un tribut emoționat fiului care a murit cu ani în urmă, Jett. Tânărul ar fi împlinit 32 de ani, dar s-a stins la doar 16, în timpul unei vacanțe de familie în Bahamas.
În 2020, John Travolta a pierdut-o și pe iubirea vieții lui, soția lui și mama copiilor săi, actrița Kelly Preston. Aceasta a murit la 57 de ani, după ce a pierdut lupta cu cancerul la sân.