Jennifer Lopez hits Aspen for Christmas!
Divertisment

Jennifer Lopez și mama sa, Guadalupe Rodríguez. Profimedia

Jennifer Lopez dezvăluie cuvintele speciale care au motivat-o mereu, venite chiar de la părinții ei: I-am crezut

Jennifer Lopez a dezvăluit cuvintele speciale de încurajare care au venit din partea părinților săi pe când era doar un copil și care au făcut-o să se simtă „de neoprit”. Artista americană a povestit într-un interviu acordat Radio Times cum au inspirat-o mama și tatăl ei să-și urmeze drumul și să obțină succesul. 

Vedeta în vârstă de 55 de ani poate fi văzută în drama sportivă „Unstoppable”, cel mai recent film al ei, în rolul lui Judy Robles, mama campionului Anthony Robles, născut cu un picior.

Discutând în contextul acestui film cu cei de la Radio Times, ea a explicat că încă din copilărie a simțit că nimic nu o poate opri să-și împlinească visul, datorită faptului că părinții ei i-au spus că poate face orice.

„În copilărie, eram atletă. Obișnuiam să alerg pe pistă. Eram unul dintre acei copii care doreau mereu să realizeze ceva, așa că a existat întotdeauna o voce în mintea mea. Ei bine, era vocea părinților mei care-mi spuneau: 'Poți face orice. Dacă îți dorești să ajungi președintele Statelor Unite, poți face asta'. Și i-am crezut”.

Reacția lui Jennifer Lopez când un jurnalist i-a greșit vârsta

Discutând despre modul în care a abordat rolul lui Judy, Lopez a explicat: „Am putut să vorbesc cu persoana reală care a inspirat rolul, Judy Robles. Mi-a povestit despre cum s-a simțit prima dată când Anthony a mers pe saltea și felul în care adulții, dar și copiii îl priveau. Ea m-a ajutat mult”.

„Când personajul pe care-l interpretezi este o persoană reală, există o linie fină între a imita și a absorbi esența cuiva. Am strâns notițe într-un dosar care devenea din ce în ce mai mare pe măsură ce avansam. Judy a simțit că este vina sa că el s-a născut așa. Până în ziua de azi, ei nu știu cu adevărat de ce copilul lor s-a născut cu un picior, dar ea a purtat vinovăția asta toată viața”.

„Unstoppable” este povestea „vieții luptătorului Anthony Robles, care s-a născut cu un picior și a câștigat un campionat național în 2011 în timp ce concura la Universitatea de Stat din Arizona”.

Din distribuția peliculei mai fac parte Jharrel Jerome, Bobby Cannavale, Michael Pena și Don Cheadle. Filmul nu a avut însă deloc rezultate bune la box office. 

 

Etichete: jennifer lopez

Intrebarea zilei

Ce planuri aveți pentru 2025? Cum se prefigurează prima lună a anului?

Partenerii Nostri