Jane Seymour reușește să arate impecabil la vârsta de 72 de ani. Actrița de la Hollywood are o siluetă de invidiat și nu-și arată deloc vârsta, însă consideră că stigmatul care vine odată cu îmbătrânirea și menopauza afectează toate femeile, indiferent de cât de bine reușesc să se mențină.
Vedeta a declarat că a trecut cu brio peste pragul de la 70 de ani și peste postmenopauză, însă vorbește despre preconcepția oamenilor legată de îmbătrânire și despre ideea că femeile devin „inutile” după ce au împlinit vârsta de 50 de ani.
„Lumea este împotriva îmbătrânirii. Urâm îmbătrânirea. Ne uităm la noi și ne plângem când vedem un rid sau că avem păr alb. În tot acest timp am putea privi dintr-o altă perspectivă și să vedem că mai avem o grămadă de timp pentru a face lucrurile pe care ni le dorim cu adevărat. Atunci când înaintăm în vârstă putem deveni persoana care am vrut dintotdeauna să fim. Menopauza este un subiect tabu. Nimeni nu vrea să vorbească despre îmbătrânire, mai ales femeile, pentru că fac tot posibilul să arate cu 20 sau 30 de ani mai tinere. Ultimul lucru pe care vor să-l facă este să vorbească despre asta. A existat întotdeauna ideea că atunci când împlinești vârsta de 50 de ani nu mai poți face copii, și astfel ești inutilă”, a declarat Jane Seymour pentru revista Hello!.
Joan Collins, reacție după ce Jane Seymour a declarat că nu a apelat la bisturiu
Joan Collins, actrița în vârstă de 88 de ani, a dezvăluit că se numără printre puținele staruri de la Hollywood care nu au apelat la intervențiile estetice pentru a-și păstra frumusețea ori tinerețea. La scurt timp după ce Jane Seymour a mărturisit că se mândrește cu o frumusețe naturală, nefiind adepta procedurilor estetice, Joan Collins, în vârstă de 88 de ani, a mărturisit că nici ea nu a apelat la bisturiu.
Jane Seymour a susținut de curând că nu a apelat la operațiile estetice pentru a arăta bine, însă a recunoscut că la 40 de ani a optat pentru implant mamar. Acum, însă, prietena ei, Joan Collins, a reacționat pe rețelele sociale.
”Sunt o altă actriță de la Hollywood care nu și-a făcut nimic pentru a arăta bine, Jane Seymour.”, a comentat actrița pe Instagram.
Joan a negat că a apelat la operațiile estetice, însă a admis că a apelat la injecțiile cu Botox, însă i s-au părut foarte dureroase.
”Mi-am făcut o singură dată în frunte, însă m-a durut teribil!”, recunoștea actrița.