Ioana Filimon a devenit cunoscută în 2016, după ce a devenit Miss România. Au urmat ani întregi în care a urcat pe podium, la diverse prezentări de modă, dar a acceptat și mai multe provocări în lumea televiziunii. A participat la reality show-uri, unde s-a făcut remarcată și pentru tenacitate, nu numai pentru senzualitate, însă la începutul acestui an a hotărât să spună adio vieții agitate pe micul ecran și s-a reprofilat.
S-a retras din lumina reflectoarelor, a plecat din București și acum lucrează în Timișoara, orașul ei natal. Nu mai apare la televizor, dar nici nu-și mai dorește asta, iar acum e bugetară. S-a angajat la Aeroportul Internațional din Timișoara, la salonul VIP, plecări externe.
"Da, m-am angajat la aeroport în Timișoara și este foarte bine, doar că nu prea am voie să zic prea multe detalii despre acest loc de muncă pentru că așa sunt cei de la stat, sunt foarte discreți! M-am retras din lumina reflectoarelor de ceva vreme și m-am mutat din București. Sunt foarte bine. Nu îmi mai doresc să revin unde am fost. Eu am mai lucrat la aeroport, acum cinci – șase ani, tot aici, deci nu este ca și cum e ceva nou pentru mine. Pe unii colegi îi cunoșteam deja, pentru că mai lucrasem în trecut și m-am înțeles cu ei la fel de bine ca și acum. Mai am și unii colegi noi, pentru că așa este peste tot, unii mai pleacă, alții vin. Acum nu lucrez pe un post anume pentru că fac mai multe lucruri aici, nu doar unul. Pe acte sunt la departamentul de: protocol/marketing. Cât privește viața mea personală, nu vreau să mai spun dacă sunt cu cineva sau nu, am învățat din trecut, din greșelile pe care le-am făcut! Pentru că atunci când vorbeam despre acest lucru, nu se îndeplinea, așa că prefer mai bine să tac să îmi meargă bine" a declarat Ioana Filimon pentru click.ro.