Salma Hayek a făcut furori în mediul online după ce s-a fotografiat într-un costum de baie minuscul, cu ocazia Zilei Internaționale a Costumelor de Baie. Actrița în vârstă de 56 de ani continuă să arate uimitor, lucru care i-a făcut pe fani să se gândească dacă vedeta a postat o fotografie actuală sau una realizată în urmă cu mai mulți ani.
Actrița din „Frida” a optat pentru un costum de baie colorat, format din două piese, care i-a pus în evidență atât abdomenul plat, cât și formele voluptoase. Imaginea postată pe contul de Instagram a strâns peste un milion și jumătate de aprecieri în doar 12 ore. Salma arăta foarte sexy în piscină, purtând o pereche de cercei supradimensionați. De asemenea, actrița a optat pentru un machiaj minimalist și o coafură naturală, care i-au oferit un plus de strălucire.
Citește și: Salma Hayek, corp de zeiță la 56 de ani. Actrița și-a etalat silueta în costum de baie, la bordul unui iaht
La 56 de ani, Salma continuă să arate impecabil, având corpul tonifiat și o piele fină și netedă, iar fanii au fost de-a dreptul surprinși să o vadă pe actriță în această ipostază, fiind convinși că fotografia a fost realizată cu mulți ani în urmă.
„Ești ireal de frumoasă”/ „Doamne, ce faci de arăți atât de bine”/ „Spune-mi că fotografia asta de acum 10 ani”/ „Nu poate fi actuală, arată prea mine”/ „Selma, spune-ne secretul tău”, sunt doar câteva din comentariile pe care actrița le-a primit la ultima sa postare.
Salma Hayek neagă orice operație estetică la nivelul bustului
Într-o discuție în cadrul emisiunii „Red Table Talk”, cu actrița Jada Pinkett Smith, Salma a vorbit despre speculațiile care s-au făcut de-a lungul anilor în legătură cu faptul că ar fi apelat la bisturiu pentru operații de mărire a sânilor. Hayek a clarificat că nu s-a întâmplat așa ceva, pur și simplu a fost reacția corpului ei la sarcină, apoi la menopauză.
”Nu-i învinuiesc pe cei care au făcut astfel de afirmații, pentru că am avut un bust mult mai mic, dar acesta s-a dezvoltat pe măsură ce organismul meu s-a schimbat odată cu înaintarea în vârstă”, a declarat aceasta.
Salma a insistat că îmbătrânirea nu este o problemă pentru ea, deoarece știe că orice femeie își poate atinge obiectivele indiferent de vârstă.
”Nu există dată de expirare pentru femei. Acest gând, această mentalitate trebuie să dispară. Pentru că poți da lovitura la orice vârstă. Poți să fii independentă la orice vârstă, poți visa la orice vârstă, poți fi romantică la vârstă. Cu toții avem dreptul să fim iubiți pentru ceea ce suntem, acolo unde suntem. Iar noi, femeile, nu suntem aici doar pentru a face copii sau pentru a sta mereu lângă un bărbat. Nu suntem aici doar pentru a da totul pe tavă, iar când copiii se fac mari și pleacă... să fii considerată trecută. Este o greșeală care se face de secole”, a adăugat Salma.