Nicoleta Luciu a fost numită, cu ani în urmă, mamă eroină, după ce a născut tripleți. Aceasta mai avea deja un copil acasă. Nicoleta a renunțat la viața în lumina reflectoarelor pentru a se dedica familiei ei. S-a mutat în Miercurea Ciuc, alături de Zsolt Csergo, afaceristul cu care s-a căsătorit în 2012, și de copiii lor.
În 2008, Nicoleta Luciu devenea mamă pentru prima dată. Atunci l-a adus pe lume pe Zsolt Jr., iar trei ani mai târziu, a născut tripleți: Kim, Kevin și Karoly. Rare au fost ocaziile în care fosta vedetă tv i-a arătat pe toți cei patru copii, iar în ultimii ani, și aparițiile ei publice au fost mult mai puține ca număr.
Zilele trecute, cei de la cancan.ro au pozat-o pe Nicoleta în compania copiilor ei, în parcarea unui centru comercial din București, dar și în magazine, la shopping de haine. Fiul cel mare a fost deschizător de drumuri și a luat-o înaintea mamei și a fraților mai mici. Zsolt Junior este deja, la 15 ani, mai înalt decât mama lui.
„Copiii sunt bine! Mi-au schimbat mult viața, dar chiar și așa pot să îți zic că e suficient. Nu îmi mai doresc alt copil. Am și 42 de ani. Este ok așa cum sunt! Nu mă consider o mamă eroină pentru că am patru copii. Sunt femei care au și câte 10 copii. Acele persoane sunt mame eroine, nu eu. Ne creștem copiii așa cum credem, eu și Zsolt, că așa este mai bine și mai frumos. Soțul este și el bine, sănătos. Ne înțelegem minunat și nu avem probleme în cuplu. Nu știu ce ai auzit tu... Nu știu ce probleme... Eu pot să îți zic că lucrurile între noi doi sunt foarte bune”, a povestit, anul trecut, pentru Click!, Nicoleta Luciu.
Cei patru copii ai familiei Csergo fac mai multe sporturi de mici. Fiecare s-a înscris la ce i-a plăcut, indiferent că a fost hochei, patinaj sau fotbal. În plus, și limbile străine au făcut parte din preocupările lor: maghiara, germana și engleza.
Citește și: Cum arată acum Nicoleta Luciu fără filtre și editări. Fosta asistentă tv e campioană la selfie-uri