Fostul wrestler Hulk Hogan s-a însurat pentru a treia oară. Sportivul ajuns la 70 de ani i-a jurat credință veșnică lui Sky Daily, într-o ceremonie intimă, în Florida.
La două luni după ce s-a pus într-un genunchi și a cerut-o de soție pe Sky, Hulk, care nu a renunțat la celebra lui bandană de pe cap nici la nunta lui, a devenit din nou bărbat însurat.
"Sky i-a schimbat viața. Este mai fericit ca oricând. Dacă un bărbat ca Hulk ar putea străluci, el ar face-o. A fost o nuntă intimă. Niciunul nu a vrut ceva extravagant, doar ceva mic, alături de cei mai apropiați și dragi lor, pentru a-și declara dragostea unul altuia și angajamentul pe care și-l iau unul în fața celuilalt. Din păcate, Brooke (fiica lui Hulk) nu a venit", a declarat o sursă din apropierea cuplului, pentru Daily Mail.
Hulk Hogan nu a renunțat la celebra lui bandană nici la nuntă
Sky Daily are 45 de ani, este instructoare de yoga și are trei copii. Aceasta a îmbrăcat o rochie de mireasă fără bretele, din dantelă, mulată pe silueta armonioasă. A asortat-o cu bijuterii cu diamante. Nu a lipsit nici inelul de logodnă despre care se spune că a costat sute de mii de dolari.
De cealaltă parte, Hulk Hogan, pe numele lui real Terry Gene Bollea, a ales un costum clasic, la care a purtat papion și o bandană neagră.
Conform unei surse consultate de Daily Mail, nunta nu a fost organizată cu mult timp înainte, fiind mai degrabă o decizie de moment. Nici mirele și nici mireasa nu și-au dorit un eveniment grandios. Tocmai de aceea, la nuntă au participat doar cele mai dragi persoane. Hulk și Sky sunt împreună de puțin peste un an, după ce s-au cunoscut la o petrecere, prin intermediul unor prieteni comuni.
Fostul sportiv a mai fost căsătorit de două ori. Cu Linda a fost însurat din 1983 până în 2009 și alături de ea are doi copii: o fată de 35 de ani, Brooke, și un băiat de 33 de ani, Nick. A doua oară s-a căsătorit în 2010 cu Jennifer McDaniel, dar cuplul s-a destrămat 11 ani mai târziu.