Gemenele Spencer, Lady Eliza și Lady Amelia, nepoatele Prințesei Diana, au acordat primul lor interviu împreună publicației Tatler. Cele două apar pe coperta ediției din luna martie și au vorbit cu această ocazie inclusiv despre cât de specială a fost mătușa lor, Diana: „Știa să citească inimile copiilor”.
Fermecătoarele surori în vârstă de 28 de ani sunt fiicele lui Charles Spencer cu modelul britanic Victoria Aitken.
Verișoarele primare ale prinților William și Harry au vorbit despre Africa de Sud, locul unde și-au petrecut cea mai mare parte din timpul lor, despre nunta Ameliei cu Greg Mallett, dar și despre moștenirea lăsată de mătușa lor, prințesa de Wales care a murit în urma unui accident de mașină, în Paris, pe când ele aveau doar 5 ani.
Lady Eliza a recunoscut că niciuna dintre ele nu a fost la vremea respectivă conștientă de impactul pe care Diana l-a avut în lume, decât după mulți ani de la decesul acesteia.
„Dintotdeauna am știut-o doar ca mătușa noastră!”, a explicat ea, adăugând că-și amintește ce femeie remarcabilă era, „incredibil de caldă și iubitoare”. „Crescând în Africa de Sud, nu am știut cât de cunoscută e la nivel mondial și ce rol avea, am realizat însă ani mai târziu. Întodeauna făcea tot posibilul să se conecteze cu noi ca și copii, avea acel talent de a citi inimile copiilor”.
Eliza a povestit despre o întâmplare care i-a rămas în minte, când au mers cu mătușa lor la plaja de la Noordhoe și au fost abordate de fotografi.
„Ar fi putut fi înspăimântător pentru noi, eram mici, nu înțelegeam ce se întâmpla, dar ea a transformat acea situație într-un joc și ne-a propus să ne întrecem pentru a vedea cine ajunge prima la mașină. Era uimitor modul în care reușea să ne protejeze și să ne facă să ne simțim în siguranță, să nu ne speriem”. „Noi nu știam cu ce se ocupa ea la vremea respectivă. Ca și copii, am cunoscut doar piederea enormă suferită de tatăl nostru și de familie. Mult mai târziu am înțeles ce a însemnat pentru o lume întreagă disparația ei ”.
Lady Amelia, care s-a logodit cu iubitul ei, Greg Mallett, după 11 ani de relație, spune acum că e posibil să se căsătorească la Althorp, domeniul familie Spencer.
„Este casa noastră de familie, este frumoasă. Am fi foarte norocoși dacă ne-am putea căsători acolo, dar în același timp Cape Town este locul unde am crescut, așadar ne putem căsători și aici”.
Amelia și Eliza sunt surorile mai mici ale celebrei Lady Kitty (30 de ani). Cele trei mai au un frate, Louis Spencer, Viscount Althorp, 26 de ani. Cu toții sunt foarte apropiați.
„Ne place să facem aceleași lucruri, să avem aceiași prieteni”.
Cele două au vorbit și despre cât de importante sunt campaniile și discuțiile despre sănătatea mintală.
„Suntem o familie foarte dechisă, care prețuiește importanța sănătății mintale. S-a discutat mult despre acest subiect și sper că va veni o vreme când stigmatul va fi complet îndepărtat și oamenii vo putea cere ajutor fără a se simți judecați pentru că au probleme de sănătate mintală sau emoționale”, a declarat Lady Amelia.
„Nu ne-a fost niciodată teamă să vorbim despre asta când la rândul nostru am trecut prin propriile încercări”, a completat Lady Eliza.