Tom Cruise, actorul în vârstă de 61 de ani, se bucură de o carieră impresionantă, iar cu fiecare film pe care îl lansează își consolidează titlul de unul dintre cei mai de succes actori din toate timpurile. În același timp, el se bucură de sprijinul neașteptat al unui membru al familiei.
Connor Cruise, băiatul pe care Tom Cruise l-a adoptat în timpul căsniciei cu Nicole Kidman, în anii 1990, are acum 29 de ani și îi este incredibil de loial tatălui său, potrivit unor surse citate de către jurnaliștii de la Daily Mail.
Anul trecut, când Tom Cruise își promova cel mai nou film din franciza „Mission Impossible”, în New York, actorul a fost însoțit de Connor, dar și de sora actorului, Lee Ann.
Potrivit sursei citate, Connor, care trăiește în Florida, Statele Unite ale Americii, este foarte apropiat de tatăl lui și petrece timp alături de acesta.
El și sora lui, Isabella, în vârstă de 31 de ani, au fost crescuți în controversata biserică a Scientologiei, de care Nicole Kidman s-a îndepărtat după despărțirea de Cruise.
Deși Connor și Bella mențin o relație strânsă cu Tom, se crede că există o ruptură între cei doi frați și mama lor, deoarece nu au mai fost văzuți în public alături de Kidman din 2007.
În ciuda faptului că tânărul este apropiat de tatăl lui și uneori îl însoțește la turneele de promovare din toate colțurile lumii, acesta duce o viață retrasă în Clearwater, Florida.
„Trăiește într-o casă pe care o deține într-o comunitate scientologică. Este pasionat de pescuit, are o mulțime de prieteni și este foarte apreciat”, a dezvăluit o sursă apropiată acestuia, potrivit Daily Mail.
Connor pare extrem de pasionat de pescuit, iar dovadă sunt imaginile pe care le postează pe rețelele sociale, în cadrul cărora își etalează mândru capturile.
Printre altele, Connor pare să fie pasionat de golf, dar și de gătit, el fiind proprietarul unei afaceri cu carne. În 2021, când și-a făcut un cont pe Instagram, Connor's Meat Shack, el a făcut publice mai multe fotografii în cadrul cărora le-a arătat fanilor preparatele pe care le gătește.
Printre acestea se regăsesc burgeri, pui, coaste, dar și alte tipuri de carne la grătar.
Deși în perioada 2022-2024 acesta nu a mai postat nimic pe contul respectiv, în urmă cu opt săptămâni el a făcut publică o poză în care apar niște coaste: „Încă gătim!”, a scris el.
Ce spunea Nicole Kidman despre relația cu cei doi copii
La scurt timp după ce Nicole Kidman și Tom Cruise au divorțat, cei doi copii au ales să rămână cu tatăl lor în Los Angeles, în timp ce actrița s-a mutat în Australia.
În 2018, însă, Kidman a vorbit despre relația pe care o are cu cei doi copii, ei fiind adepți ai Scientologiei.
„Sunt foarte discretă în ceea ce privește relația cu ei. Trebuie să-mi protejez relațiile. Știu 150 la sută că mi-aș da viața pentru ei, ei sunt scopul meu”, spunea actrița într-un interviu pentru revista Who.
"Ei au ales să fie Scientologi și treaba mea că mama este să îi iubesc. (...) Cred că indiferent de ceea ce face copilul tău, el trebuie să aibă iubire și sunt deschisă în această privința. (...)", a mai explicat ea, adăugând, de asemenea, că este de părere că meseria ei principală este cea de părinte și întotdeauna va alege să le ofere dragoste necondiționată.