Demi Rose, unul dintre cele mai cunoscute modele din mediul online, le-a tăiat respirația fanilor cu noile fotografii postate pe contul său de Instagram. Tânăra de 28 de ani a purtat una dintre ținutele sale îndrăznețe, în timp ce își etala cu mândrie formele voluptoase.
Demi a arătat senzațional într-un set de lenjerie intimă din dantelă, compus dintr-un corset de un roșu aprins, pe care l-a asortat cu pantofi stiletto în aceeași nuanță. Ședința foto a fost realizată în Mexic, într-un dormitor de epocă, unde tânăra influenceriță era așezată pe un pat din lemn masiv. Corsetul i-a scos în evidență bustul generos, iar picioarele au fost parțial acoperite de un cearșaf alb.
Întregul look a fost completat de un machiaj natural, la care Demi a adăugat un ruj maro strălucitor, care i-a scos în evidență buzele voluminoase. Părul l-a aranjat într-un coc dezordonat, care i-a lăsat la vedere cerceii aurii. Modelul ș-a dorit să scoată în evidență piesele iconice ale acestei ținute, postând o fotografie în care erau în plin plan atât pantofii roșii, cât și geantă în formă de trandafir.
Cu ce probleme s-a confruntat Demi Rose de-a lungul vieții
La o simplă privire pe conturile de pe rețelele sociale, Demi Rose ar putea fi invidiată pentru stilul de viață pe care-l are. Călătorește frecvent, poartă ținute semnate de branduri mari, este răsfățată cu buchete imense de flori. Totuși, aceasta a recunoscut că a trecut prin momente dificile când era copil.
Întrebată de un fan dacă i-a fost greu în viață, Demi Rose a oferit un răspuns surprinzător, care a arătat o altă față a ei: "Mi-a fost foarte greu. Am fost luată în râs la școală, am fost abuzată de părinți, iar la 17 ani am devenit singurul sprijin pentru mama mea, care a suferit un infarct și a fost imobilizată într-un scaun cu rotile", a dezvăluit aceasta, continuând: "A fost invalidă timp de șapte ani, iar apoi ambii mei părinți au murit într-un interval scurt de timp".
"Sunt judecată deseori, însă oamenii care mă cunosc știu cum sunt cu adevărat. Sunt recunoscătoare pentru tot ce am trăit, pentru că toate experiențele, fie ele bune sau rele, m-au făcut să empatizez cu oamenii din jurul meu", a mai mărturisit tânăra de 27 de ani.
Tatăl lui Demi Rose a murit în 2018, la vârsta de 80 de ani, iar mama ei, Christine, a murit șapte luni mai târziu. Totodată, întrebată dacă îi lipsește viața de dinainte de celebritate, ea a recunoscut: "Copilăria mea n-a fost strălucită. Am detestat-o. Sunt lucruri care îmi lipsesc și de care mi-e dor, însă îmi place unde sunt în acest punct".