O știm încă de când era bebeluș și practic a crescut sub ochii noștri. Deși Kim Kardashian nu voia inițial să își expună fiica, până la urma nu a rezistat tentației de a o arăta lumii întregi. Acum, la 7 ani, North West este unul dintre cei mai expuși copii de pe planetă: mama sa postează imagini cu ea pe Instagram, iar paparazzi nu ratează să o fotografieze, ca pe orice membru al familiei Kardashian.
North West, un copil super talentat: a pictat un tablou care i-a uimit până și pe experți
Ca orice mamă, Kim Kardashian se mândrește cu copiii ei. De curând, vedeta de reality show a postat o imagine cu un tablou pe care susține că l-a pictat fiica sa cea mare, North. Imaginea a stârnit o mulțime de controverse pe internet, fiind mulți cei care nu au crezut că micuța este adevărata autoare a picturii.
“Fiica mea și cea mai buna prietenă a ei au luat lecții de pictură, iar talentul și creativitatea lor sunt încurajate. Cum îndrăzniți să să faceți asemenea acuzații?”, a spus Kim Kardashian.
În cadrul unui interviu din 2019 pentru Vogue Arabia, Kim Kardashian spunea despre North că “parcă e sora geamănă a lui Kanye. Este atât de creativă, expresivă” și că are personalitatea soțului ei.
Kim Kardashian și Kanye West au patru copii, dar sunt în pragul divorțului
Tabloidele scriu că este numai o chestiune de timp până când Kim Kardashhian și Kanye West vor divorța. Copiii, cel mai probabil, vor rămâne la Kim.