fran drescher
Divertisment

Fran Drescher, în anii '90, în serialul "Dădaca" / Foto: Profimedia

Cum arată Fran Drescher, spumoasa dădacă din serialul "The Nanny", la 67 de ani. Zâmbitoare și cu un tonus de invidiat, pe covorul roșu

Starul din serialul "Dădaca" și o adevărată iubitoare a modei, Fran Drescher, a strălucit la gala premiilor SAG 2025, alegând o ținută pe care a mai purtat-o acum trei ani.

La cei 67 de ani ai săi, actrița, care din 2021 este președinta sindicatului actorilor SAG-AFTRA, a impresionat cu un costum satinat de culoare roz pal, compus dintr-o jachetă cu decolteu adânc și pantaloni largi. Această ținută fusese deja purtată la un alt eveniment din industria cinematografică, în 2022. Fără îndoială, personajul Fran Fine ar fi apreciat alegerea sustenabilă.

Citește și: Fran Drescher, adevărul despre experiența ei pe aplicațiile de întâlniri. „Nimeni nu a fost sincer”, a mărturisit „Dădaca”

fran drescher
Fran Drescher, la SAG Awards 2025 / Foto: Profimedia

Drescher a completat perfect look-ul cu un ruj și un blush în nuanțe de piersică, alături de o pereche de sandale nude asortate. Look-ul a fost accesorizat cu bijuterii strălucitoare care i-a adus un plus de rafinament.

Pentru coafura sa, a ales un stil „clasic și elegant, care emană un glamour natural”, după cum a descris hairstylistul său, Jon Lieckfelt, într-un comunicat de presă. Specialistul a adăugat extensii pre-ondulate conferind volum părului natural al actriței, scrie People.

Zâmbetul i-a fost cel mai bun "accesoriu", dar și ceea ce-i dă mereu un farmec aparte.

fran drescher
Fran Drescher, la SAG Awards 2025 / Foto: Profimedia

Citește și: Fran Drescher, adevărul despre relația pe care o are cu fostul soț: ”E greu ca cineva să concureze cu ce avem noi!” Au divorțat în 1999

„The Nanny” a rulat pe CBS timp de șase sezoane, din 1993 până în 1999. Fran Drescher a jucat lui Fran Fine, o bonă angajată pentru copiii unui milionar de care ajunge să se îndrăgostească și cu care se și căsătorește.

Fran Fine a intrat în casele telespectatorilor vreme de aproape 150 de episoade, cu tot cu vocea ei nazală, mersul sprinten, râsul inconfundabil și ținutele provocatoare.

Cariera lui Fran Drescher include numeroase roluri fascinante. Este scriitoare, actriță, comediant și activistă.

 

Intrebarea zilei

Ce schimbare majoră ai vrea să faci în această primăvară?

Partenerii Nostri