Chelsy Davy, fosta iubită a prințului Harry, s-a căsătorit la sfârșitul săptămânii trecute, la cinci luni după ce a devenit mama unui băiețel ce poartă numele Leo.
Chelsy și prințul Harry au avut o relație timp de șapte ani de zile, însă în acest timp s-au despărțit și împăcat de mai multe ori. Totodată, deseori au ținut primele pagini ale ziarelor din toate colțurile lumii, motiv pentru care Chelsy s-a schimbat radical după despărțirea de ducele de Sussex. Mai exact, odată ce s-a cuplat cu Sam Cutmore-Scott, ea a pus mare preț pe discreție și a ales să-și trăiască viața sentimentală departe de ochii curioși ai oamenilor.
La începutul acestui an, în ianuarie, ea și Sam, care este fratele unui actor de la Hollywood, au devenit părinții unui băiețel, însă au păstrat secretul până în martie, când Richard Eden a dezvăluit totul în cadrul unui material publicat în Eden Confidential.
Nu se știe de cât timp sunt împreună Chelsy și Sam, însă în 2020, aceasta recunoștea că are o relație serioasă, însă fără a oferi alte detalii.
”Există cineva, sunt aproape luată, însă este ceva nou și nu vreau să spun mai multe.”, dezvăluia ea, potrivit Hello Magazine.
Sam, în vârstă de 37 de ani, a absolvit Oxford și este director al The Harper Hotel în Holt, Norfolk. Fratele lui, Jack Cutmore-Scott, în vârstă de 35 de ani, este actor, fiind cunoscut pentru rolul interpretat în filmul Tenet, care a obținut o statuetă Oscar.
De cealaltă parte, Chelsy, care s-a născut în Zimbabwe, conduce acum mai multe afaceri, între care o firmă de bijuterii și o agenție de turism.
Toată lumea se aștepta ca prințul Harry să se căsătorească cu Chelsy
Șapte ani de relație i-au legat pe prințul Harry și Chelsy Davy, cea despre care se credea că are toate șansele să-i devină soție. Deși la momentul nunții lui Kate Middleton cu prințul William, Chelsy și Harry erau despărțiți, tânăra a fost invitată la ceremonie, în speranța că se va aprinde flacăra iubirii.
Cu toate acestea, reîntâlnirea dintre foștii iubiți a determinat-o pe Chelsy să nu-și dorească să facă parte din familia regală.
Nunta lui Kate și William, de acum 10 ani, a fost momentul care a făcut-o pe Chelsy Davy să înțeleagă că viața în familia regală britanică nu este pentru ea. Deși a pășit la ceremonie la brațul prințului Harry, cel cu care se iubise vreme de șapte ani, blonda originară din Zimbabwe a simțit că nu este cazul să se împace cu el și să pornească mai departe împreună pe drumul vieții.
Citește și: Prințul Harry, primele declarații despre reîntâlnirea cu Elisabeta a II-a: ”A fost grozav să o văd!”
Angela Levin, biograf regal și autoarea unei cărți despre viața prințului Harry, a dezvăluit că nunta la care acesta și Chelsy au participat împreună a fost picătura care a umplut paharul. Desfășurarea de forțe din jurul evenimentului, lipsa intimității, toate tradițiile și rigiditatea normelor din jurul Curții Regale au făcut-o pe Chelsy să nu-și dorească niciodată o viață precum a lui Kate Middleton, notează Daily Star, care citează mărturiile a doi experți în ale regalității.
Deși îl iubea pe Harry și avea multe în comun cu prințul, tânăra a decis să se pună pe primul loc. Chiar dacă s-au despărțit, Chelsy și Harry au păstrat o relație de prietenie. Mai mult, aceasta a fost invitată la nunta prințului cu Meghan Markle.