A plouat cu cereri în căsătorie anul acesta, mai ales în rândul vedetelor. Multe cupluri de celebrităţi şi-au spus "Da": unele au avut parte de un mare eveniment, altele au fost nevoite să amâne festivităţile din cauza pandemiei, iar pentru unele dintre ele cererea în căsătorie a fost o mare surpriză.
Majoritatea vedetelor s-au ascuns de ochii curioşilor atunci când şi-au unit destinele, preferând să trăiască în linişte şi în intimitatea familiei momentul când şi-au jurat dragoste în aceste vremuri de pandemie, notează Agerpres.
Vedete care s-au căsătorit în 2021
Paris Hilton s-a căsătorit cu iubitul său Carter Reum
Paris Hilton i-a spus "Da" pe 11 noiembrie lui Carter Reum în grădina reşedinţa familiei Hilton din Bel-Air (Los Angeles) care i-a aparţinut bunicului său, Barron Hilton. La vârsta de 40 de ani şi după trei tentative eşuate, moştenitoarea imperiului hotelier Hilton s-a căsătorit cu Carter Reum purtând o rochie semnată de casa Oscar de la Renta, potrivit imaginilor postate pe contul său de Instagram.
În prima imagine, care prezintă prima dintre cele 10 rochii pe care le-a pregătit cu ocazia acestui eveniment, Paris a purtat o rochie de mireasă de un alb imaculat din tul şi dantelă, cu mâneci lungi şi guler perkins şi un voal lung unduind pe umeri.
"Atunci când îţi găseşti sufletul pereche, nu numai că ştii, dar şi simţi acest lucru", a scris Paris pe Instagram.
Evenimentul, sărbătorit timp de trei zile la rând, i-a avut ca invitaţi pe membri ai familiei şi prieteni apropiaţi, precum actriţa Emma Roberts, cântăreţele Paula Abdul şi Bebe Rexha, alături de Evan Ross şi Ashlee Simpson-Ross, printre alţii.
În urmă cu două săptămâni, Reum i-a cerut mâna lui Paris în timpul unei călătorii prilejuite de ziua de naştere a tinerei, care se poate lăuda cu titlul de prima 'influencer' din lume. Hilton şi Reum se cunosc de peste 15 ani, dar au început o relaţie sentimentală când au sărbătorit împreună Thanksgiving Day în 2019.
Ariana Grande s-a căsătorit în taină cu un agent imobiliar
Vedeta pop Ariana Grande s-a căsătorit pe 15 mai cu agentul imobiliar Dalton Gomez în vila ei din California, unde cuplul a organizat o ceremonie secretă la care au participat mai puţin de 20 de invitaţi. Un reprezentant al cântăreţei a confirmat căsătoria dintre cei doi tineri, Ariana în vârstă de 27 de ani, şi Dalton Gomezei de 25 de ani.
"A fost o ceremonie restrânsă şi intimă, cu mai puţin de 20 de persoane. Sufrageria era plină de fericire şi de dragoste. Ambele familii nu puteau fi mai fericite", a spus sursa. Cei doi au început să iasă împreună în primele luni ale anului trecut şi au făcut publică relaţia lor în mai 2020, după ce au apărut împreună în videoclipul piesei "Stuck With U", pe care Ariana Grande l-a lansat împreună cu Justin Bieber.
Ariana şi Dalton şi-au anunţat logodna în decembrie 2020, după ce au petrecut împreună lunile de izolare la domiciliu în timpul pandemiei de coronavirus.
Înainte de relaţia sa cu Gomez, care se ocupă cu afaceri imobiliare, cântăreaţa a fost logodită cu actorul de comedie Pete Davidson, o relaţie care nu s-a concretizat însă într-o căsătorie.
Ariana Grande este deţinătoarea a două premii Grammy, iar în ultimii trei ani a lansat trei albume -"Sweetener", "Thank U, Next" şi "Positions"-, care au ajuns fiecare pe prima poziţie în topul vânzărilor de discuri din Statele Unite.
Gwen Stefani s-a căsătorit cu partenerul ei, Blake Shelton, în cadrul unei ceremonii restrânse
Cântăreaţa americană Gwen Stefani s-a căsătorit pe 3 iulie cu partenerul său, Blake Shelton, în cadrul unei ceremonii restrânse, desfăşurate la ferma pe care solistul de muzică country o deţine în Oklahoma.
Cei doi şi-au spus "Da" la mai puţin de o lună după ce artista alimentase zvonurile despre o posibilă căsătorie, purtând pe deget o verighetă cu diamante.
Gwen, în vârstă de 51 de ani, şi Blake, de 45 de ani, s-au căsătorit religios în capela construită la fermă, după ce se logodiseră în octombrie anul trecut.
Cei doi formează un cuplu din 2015, când s-au întâlnit pe platourile de filmare ale emisiunii "The Voice". La acel moment, fiecare era proaspăt divorţat.
În iulie 2015, Shelton a cerut divorţul de Miranda Lambert, a doua sa soţie, după patru ani de mariaj. La doar câteva săptămâni mai târziu, Stefani şi Gavin Rossdale şi-au şocat fanii, divorţând după 13 ani de căsătorie, din care au rezultat trei copii.
Pamela Anderson s-a căsătorit în secret cu bodyguardul ei
Actriţa şi fotomodelul Pamela Anderson a anunţat la începutul anului că s-a căsătorit în Ajunul Crăciunului trecut cu bodyguardul ei, Dan Hayhurst. Vedeta canadiană s-a căsătorit cu partenerul ei de viaţă în cadrul unei ceremonii intime, care a fost organizată în reşedinţa sa de pe Vancouver Island.
"Nunta a avut loc pe o proprietate pe care am cumpărat-o de la bunicii mei în urmă cu 25 de ani. Este locul în care părinţii mei s-au căsătorit, iar ei sunt împreună şi astăzi", declarase Pamela Anderson. În septembrie, o sursă dezvăluise că Pamela Anderson şi Dan Hayhurst formează un cuplu de mai multe luni şi că cei doi au petrecut împreună perioadele de carantină impuse din cauza pandemiei de COVID-19.
Acesta este cel de-al patrulea mariaj pentru Pamela Anderson, în vârstă de 53 de ani. Ea s-a căsătorit cu rockerul Tommy Lee, toboşarul trupei Motley Crue, în 1995. Cei doi artişti, care au divorţat în 1998, au împreună doi fii: Brandon Thomas şi Dylan Jagger.
Actriţa s-a căsătorit apoi în 2006 cu cântăreţul Kid Rock, de care a divorţat însă în acelaşi an. Apoi, Pamela Anderson s-a căsătorit cu producătorul muzical Rick Solomon de două ori, în 2007 şi 2013. Ambele ei mariaje cu Solomon au durat mai puţin de un an.
La începutul anului 2020, Pamela Anderson a distribuit pe reţelele de socializare o fotografie care o arăta alături de producătorul de film Jon Peters şi a dezvăluit că s-a căsătorit cu acesta. După opt zile, starleta canadiană a anunţat că s-a despărţit de Jon Peters. În septembrie, actriţa a mărturisit că ea şi Jon Peters nu au fost "niciodată căsătoriţi legal".
Lena Dunham, creatoarea serialului "Girls", s-a căsătorit în secret cu muzicianul Luis Felber
Actriţa, scenarista şi producătoarea de televiziune Lena Dunham, creatoarea serialului "Girls", s-a căsătorit cu iubitul ei, muzicianul Luis Felber, în cadrul unei ceremonii care a fost organizată pe 26 septembrie. Potrivit presei, cei doi artişti s-au căsătorit în cadrul unei "ceremonii secrete".
Luis Felber a părut că doreşte să facă public un indiciu despre această nuntă, organizată duminică dimineaţă, în momentul în care a distribuit cântecul "This Will Be Our Year" al grupului The Zombies în secţiunea Story a contului său de Instagram.
Lena Dunham publicase versurile aceluiaşi cântec în luna iunie, pe contul ei de Instagram, pentru a sărbători ziua de naştere a partenerului ei de viaţă.
Luis Felber a dezvăluit pentru The New York Times că el şi Lena Dunham s-au cunoscut anul trecut la Londra, în timpul primului lockdown. "Prima dată când am ieşit împreună în oraş, nu ne-am oprit din vorbit, cred, vreo opt ore", a dezvăluit muzicianul.
Lena Dunham a confirmat în aprilie că are o relaţie cu Luis Felber, care începuse cu câteva luni în urmă. În august, cei doi artişti au păşit pentru prima dată împreună pe covorul roşu în calitate de cuplu la premiera londoneză a filmului "Zola".
În trecut, actriţa şi scenarista americană a avut o relaţie cu un alt muzician, Jack Antonoff. Cei doi au format un cuplu timp de cinci ani, dar s-au despărţit în decembrie 2017.
John Corbett şi Bo Derek au dezvăluit că s-au căsătorit în secret, după 20 de ani de relaţie
Actorul şi cântăreţul de muzică country John Corbett a dezvăluit că el şi partenera sa de viaţă Bo Derek s-au căsătorit la sfârşitul anului 2020, după 20 de ani de relaţie.
Corbett, cunoscut mai ales pentru rolurile sale din "Sex and the City" (Aidan) şi "My Big Fat Greek Wedding" (Ian), a făcut anunţul în timpul unei apariţii la emisiunea americană The Talk.
Vedeta i-a mărturisit gazdei Jerry O'Connell: "Jerry, nu-mi vine să cred că am uitat să-ţi spun că în perioada Crăciunului ne-am căsătorit". "Bo şi eu ne-am căsătorit!", a adăugat el, arătându-şi verigheta.
Corbett şi Derek, cunoscută publicului din comedia "10" (1979), formează un cuplu din 2002 şi nu plănuiseră anterior să se căsătorească.
Explicându-şi decizia, Corbett a precizat: "După 20 de ani am decis să ne căsătorim. Nu am vrut ca 2020 să fie acel lucru la care toată lumea se uită înapoi cu ură. Ne-am gândit: Măcar un lucru bun să se întâmple", a mărturisit actorul.
Roger Waters s-a căsătorit pentru a cincea oară la vârsta de 78 de ani
Unul dintre cofondatorii grupului Pink Floyd, Roger Waters, s-a căsătorit la mijlocul lunii octombrie pentru a cincea oară, la 78 de ani, cu Kamilah Chavis, care îi este parteneră de cinci ani. Fostul chitarist şi solist al trupei Pink Floyd a anunţat pe neaşteptate această veste pe reţeaua de socializare Instagram. Roger Waters şi Kamilah Chavis s-au cunoscut în vremea când cea care i-a devenit acum soţie i-a fost şofer.
Într-un interviu acordat portalului Infobae în 2018, Waters a povestit că a cunoscut-o pe Kamilah la unul dintre concertele sale în urmă cu câţiva ani.
"Ea lucra în domeniul transportului. A condus maşina care m-a dus la un concert", a spus muzicianul, care a precizat că a fost vorba de recitalul pe care l-a susţinut la Festivalul Coachella din 2016. Waters a povestit că în timpul celor două săptămâni cât a fost transportat cu maşina de la hotel spre alte locaţii, a intrat în discuţie cu "şoferiţa" pe care a complimentat-o de mai multe ori.
Cei doi au anunţat fericita veste pe Instagram unde au postat şi câteva imagini în care apar în chip de mire şi de mireasă. Nu au dat însă detalii despre ceremonia ce pare să fi avut loc în casa pe care muzicianul o are la New York.
Înainte de Kamilah, Waters a mai fost căsătorit cu bijutiera britanică Judith Trim din 1968 până în 1975, iar apoi cu aristocrata Carolyne Christie, între 1976 şi 1992.
El a mai fost căsătorit cu protagonista din filmul "Frankie and Johnny" Priscilla Phillips, între 1993 şi 2001, şi cu actriţa şi cineasta Laurie Durning, din 2012 până la divorţul lor în 2015.
Fosta soţie a miliardarului Jeff Bezos, MacKenzie Scott, s-a căsătorit cu un profesor din Seattle
MacKenzie Scott, fosta soţie a miliardarului Jeff Bezos, devenită posesoarea unei averi de 53 de miliarde de dolari după divorţul de fondatorul companiei Amazon, s-a căsătorit la începutul lunii martie cu un profesor din Seattle.
Căsătoria ei cu Dan Jewett, profesor de chimie la un liceu din oraşul Seattle, a fost anunţată printr-un mesaj publicat pe site-ul fundaţiei de caritate The Giving Pledge. În acelaşi text, Dan Jewett afirmă că a semnat la rândul lui documentul prin care MacKenzie Scott se angaja să doneze în scopuri caritabile cea mai mare parte din averea moştenită în urma divorţului de Jeff Bezos.
MacKenzie Scott, în vârstă de 50 de ani, ocupă locul al 22-lea în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume, cu o avere de 53 de miliarde de dolari, potrivit revistei Forbes. Divorţul ei de Jeff Bezos, pronunţat în 2019 după o căsnicie de 25 de ani, i-a adus 4% din acţiunile grupului Amazon.
În 2020, ea a donat deja 1,7 miliarde de dolari unor organizaţii care susţin egalitatea rasială, drepturile persoanelor LGBTQ, sănătatea publică şi lupta împotriva schimbărilor climatice.
Prinţesa Mako, nepoata împăratului Japoniei, s-a căsătorit după o lungă controversă
Prinţesa Mako, nepoata împăratului Japoniei, s-a căsătorit la 26 octombrie, după ani de controverse, cu logodnicul său Kei Komuro, însă a renunţat la fastul ritualurilor tradiţionale şi la importanta indemnizaţie acordată de obicei femeilor din familia imperială care se căsătoresc cu oameni de rând.
Potrivit precizărilor făcute de instituţia imperială, ceremonia de nuntă, recepţia şi alte ritualuri tradiţionale nu au avut loc, iar suma acordată de obicei femeilor din familia imperială care se căsătoresc cu oameni de rând şi care poate ajunge la 153 de milioane de yeni (1,2 milioane de euro) nu a fost acordată.
Nepoata împăratului Naruhito, care a împlinit 30 de ani în octombrie, şi-a pierdut titlul regal atunci când ea şi Kei Komuro şi-au înregistrat căsătoria, însă este prima din istoria Japoniei postbelice care refuză indemnizaţia.
Mako şi Komuro, care lucrează pentru o firmă de avocatură americană, şi-au anunţat logodna în 2017.
Prinţesa, fiica fratelui mai mic al împăratului Naruhito, a îndurat ani de critici şi amânări privind planurile sale de căsătorie cu Kei Komuro, în vârstă de 30 de ani, vizat de acuzaţii potrivit cărora mama lui ar fi împrumutat bani pe care nu a reuşit să-i ramburseze. Această dispută, încă nesoluţionată, a provocat scandal în Japonia, unde se aşteaptă un comportament ireproşabil din partea membrilor familiei imperiale.
Nunta a fost amânată, iar Kei Komuro a plecat în 2018 în Statele Unite pentru a-şi continua studiile de Drept, o decizie percepută în Japonia drept o tentativă de a linişti situaţia. El a revenit în Japonia luna trecută.
În pofida unui ton mediatic negativ şi a unor demonstraţii împotriva acestei căsătorii, 53% din populaţie se declară în favoarea acesteia, potrivit unui sondaj al cotidianului Yomiuri publicat marţi, doar 33% dintre cei chestionaţi exprimându-şi dezaprobarea.
Cei doi soţi urmează să se stabilească la New York, ceea ce a stârnit comparaţii inevitabile cu un alt cuplu regal, prinţul Harry al Marii Britanii şi Meghan Markle.
Malala Yousafzai, activista pakistaneză pentru drepturile femeilor, s-a căsătorit
Activista pakistaneză pentru drepturile femeilor Malala Yousafzai, care a supravieţuit unui atac al talibanilor pakistanezi în 2012, s-a căsătorit pe 9 noiembrie la Birmingham, în centrul Angliei. "Azi este o zi preţioasă din viaţa mea. Asser şi cu mine ne-am unit destinele pentru a fi parteneri pe viaţă", a scris ea pe Twitter, însoţind postarea de o fotografie cu ea şi cu noul ei soţ în ziua nunţii lor.
"Am organizat o ceremonie nikah restrânsă acasă, în Birmingham, împreună cu familiile noastre. Vă rugăm trimiteţi-ne rugăciunile voastre. Suntem încântaţi să pornim împreună în călătoria ce va urma", a adăugat câştigătoarea Premiului Nobel pentru Pace 2014.
Nikah-ul este o formă de contract de căsătorie islamică.
Malala a scăpat în 2012 dintr-un atac comis de talibanii pakistanezi. Jihadiştii grupării Tehreek-e-Taliban Pakistan (TTP) au dat buzna în autobuzul şcolar care o ducea acasă, în valea râului Swat (nord-vest), şi au împuşcat-o în cap. Malala, acum în vârstă de 24 de ani, a devenit de atunci un simbol global al drepturilor fetelor la educaţie. Ea locuieşte în Marea Britanie împreună cu familia ei şi este absolventă a prestigioasei Universităţi Oxford.
Premierul britanic Boris Johnson s-a căsătorit în mare discreţie cu logodnica sa, Carrie Symonds
Boris Johnson s-a căsătorit pe 29 mai cu logodnica sa, Carrie Symonds, în cadrul unei "ceremonii desfăşurate în secret", potrivit presei britanice. Cunoscut pentru viaţa sa amoroasă agitată, Boris Johnson, 56 de ani, s-a căsătorit cu Carrie Symonds, 33 de ani, în catedrala catolică din Westminster, în prezenţa prietenilor apropiaţi şi a rudelor.
Boris Johnson este al doilea prim-ministru britanic care se căsătoreşte în timpul mandatului său, primul fiind Robert Jenkinson, în 1822.
Cuplul aştepta de mai multe luni să se căsătorească după ce planurile lor iniţiale de nuntă au fost amânate anul trecut de pandemie. Cei doi s-a logodit în decembrie 2019 şi au un băieţel de un an, Wilfred.
Aproximativ 30 de invitaţi au participat la slujba religioasă - maximul permis în prezent - în centrul Londrei, după ce au fost invitaţi în ultimul moment, potrivit Mail on Sunday. Cununia a fost celebrată de preotul care l-a botezat pe fiul lor, iar Wilfred a fost, de asemenea, prezent.
Boris Johnson a mai fost căsătorit de două ori anterior. A avut patru copii cu soţia sa anterioară, avocata Marina Wheeler, înainte ca aceştia să se despartă în 2018. Se crede că are şi o fiică născută dintr-o aventură.
La alegerea sa în 2019, el a devenit primul şef de guvern care a locuit în Downing Street cu partenera sa ca un cuplu necăsătorit.
Carrie Symonds, fostă responsabilă pe probleme de comunicare a Partidului Conservator, a dat naştere fiului lor la câteva săptămâni după ce Boris Johnson a ieşit de la terapie intensivă după o formă severă de COVID-19.
Vezi și: