Gina Pistol și Smiley sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile de nuntă. Au anunțat marele eveniment, care are loc în luna mai, într-un mod frumos și simplu, printr-un video postat pe YouTube, în care au povestit și cum a decurs cererea în căsătorie, câți invitați vor avea și dacă vor respecta tradițiile.
Cu cât nunta se apropie, și emoțiile celor doi cresc, dar totul decurge strună până acum. Gina și Smiley au dat și detalii "din casă".
"Nu e ceva cu pretenții, este într-un loc frumos, care ne place nouă, care e pe gustul nostru. Nu vrem să câștigăm niciun premiu de nunta anului, vrem să ne simțim bine, iar oamenii care vin, la fel", a spus Gina. "Cel mai greu lucru a fost să așezăm oamenii la mese", a mai spus cuplul, dând asigurări că nu vor respecta tradiția furatului miresei.
Gina Pistol, două rochii de mireasă, Smiley, în costum atipic și asortat cu soția
Dacă mirele se lasă pe mâna Irinei Voinea, designerul cu care lucrează de ani buni, Gina a dorit să-și facă două rochii de mireasă.
"Se va asorta cu Gina. Mi se pare că este foarte important să arate bine împreună, să fie armonioși împreună și, având în vedere că el poartă foarte multe costume, prin prisma meseriei lui, a trebuit să-i facem ceva atipic, ceva în care nu a mai apărut până acum, ceva în care să se distingă acest costum de ginere și chiar am mers pe culori deschise. Nunta lor este o nuntă destul de relaxată, pe stilul boho. Amândoi sunt relaxați, sunt foarte cool și atunci au preferat ca și costumele să fie mai relaxate. O să fie un costum dintr-un amestec de in cu bumbac, o să fie pe o zonă mai pământie, mai deschisă la culoare, un bej. Nu o să poarte sigur un papion, dar o să aibă o cămașă tip tunică pe dedesubt, chiar tiparul clasic pe care îl folosesc eu pentru brand-ul meu. Chiar aseară vorbeam cu Smiley și îmi spunea că este creația mea și să fac cum simt. Avem 10 ani de când lucrăm împreună și știe pe ce tipare lucrez, cunoaște croiul și creațiile foarte bine și are încredere. Și Gina îmi spunea același lucru. Eu cred că dintre noi trei, eu am fost cea mai stresată în contextul asta, pentru că mi-am dorit să iasă ceva care să-i pună în evidență ca și cuplu și, după cum se știe, mireasa este cireașa de pe tort, ea este bijuteria, iar ginerele trebuie cumva să o completeze, să o complimenteze și să o pună în evidență pe ea", a transmis designerul Irina Voinea la Antena Stars.
De cealaltă parte, Gina a documentat o parte din pregătiri pe Instagram. A mărturisit că și-a făcut două rochii de mireasă, una pentru biserică, pe care o văzuse de multă vreme pe Pinterest, și alta pentru petrecere.
"Doamne, cât e de frumoasă e a doua rochie! Voi purta două rochii, una de mireasă, pe care o voi purta la cununia religioasă, cununia civilă și la petrecere, în prima parte, după care o să am rochia de petrecere. Voiam ceva foarte comod, să pot să mă încalț în ciocate, că nu rezist să stau toată ziua pe tocuri", a povestit Gina Pistol, pe Instagram, înainte de a mărturisi că merge să ia verighetele, pe care ea și Smiley le-au făcut pe comandă și le-au personalizat pentru a avea o semnificație și mai puternică.
Cum a cerut-o Smiley de soție pe Gina Pistol
În clipul postat pe YouTube, în care au dezvăluit că, după aproape șapte ani de relație sunt gata să-și unească destinele, Gina și Smiley au povestit cum a decurs cererea în căsătorie.
"Era o seară normală, o pregăteam pe cea mică de baie. Eram cu mâinile pline de spumă, m-a strigat, iar eu am ieșit din baie și mă uitam la Josephine, avea o cutie în mână. Nu am auzit ce a zis Andrei. Mă gândeam de unde a luat Josephine cutia aia, ce face cu ea. L-am văzut emoționat. N-am auzit începutul, dar i-am văzut emoția", a spus Gina Pistol.