Regele Charles al III-a se bucură de cei cinci nepoți ai săi. Atât prințul William, cât și prințul Harry, i-au dăruit monarhului nepoți frumoși, care să ducă tradițiile regale mai departe. Cu toate acestea, actualul rege al Marii Britanii are o slăbiciune pentru micuța Charlotte, copilul mijlociu al lui Kate și William.
În anul 2015, atunci când prinții de Wales au adus-o pe lume pe Charlotte, Charles a radiat de mândrie și le-a dezvăluit reporterilor că are planuri mari pentru nepoata sa. Regele se afla atunci într-un tur al orașului Poundbury, lângă Dorchester, în Dorset.
„Este frumoasă. Speram să am o nepoată, cineva care să aibă grijă de mine când voi fi foarte bătrân”, a declarat atunci Charles, actualul rege al Marii Britanii.
Charles s-a bucurat de fiecare nepot al său. Potrivit soției sale, Regina Consoartă, monarhul este un bunic excepțional și își iubește toți nepoții în aceeași măsură.
„Se pune în genunchi și se târăște cu ei ore în șir. Face zgomote amuzante și râd împreună”, a declarat Camilla, în timpul unei apariții în documentarul BBC, „Prince, Son and Heir: Charles at 70”.
Regele Charles, în vârstă de 73 de ani, și Camilla, în vârstă de 75 de ani, au împreună zece nepoți: prințul George, prințea Charlotte, prințul Louis, Archie, Lilibet, care sunt din partea lui Charles, dar și pe Lola și Freddie Parker Bowles, copiii lui Tom Parker Bowles, și Eliza Lopes, gemenii Gus și Louis Lopes, copiii Laurei Lopes, din partea Camillei.
„Nepoții mei îl adoră, îl adoră absolut”, a adăugat Camilla. „Atunci când le citește Harry Potter, el poate face toate vocile diferite și cred că copiii apreciază cu adevărat asta.”
Prințul William a făcut și el dezvăluiri în documentarul „Prince, Son and Heir: Charles at 70”, acesta mărturisind că Charles este un bunic „minunat” și că și-ar dori să petreacă mai mult timp cu nepoții săi.