Jennifer Lopez a schimbat trei rochii la nunta ei și a lui Ben Affleck, însă ținutele nu ar fi fost complete fără accesoriile valoroase pe care le-a purtat aceasta. Cântăreața a vrut o nuntă perfectă, astfel că a investit cât de mult a putut ca totul să fie așa cum și-a dorit.
După ce s-au căsătorit în secret, în Las Vegas, JLo și Affleck și-au oficializat relația și în fața prietenilor și a familiei, la reședința actorului din Georgia. Jennifer, în vârstă de 53 de ani, a purtat trei rochii realizate de echipa de la Ralph Lauren, pe care le-a accesorizat cu bijuterii din perle și diamante în valoare de peste două milioane de dolari.
În drumul său spre Altar, actrița a purtat o pereche de cercei cu perle și diamante, în valoare de 53.000 de dolari, potrivit informațiilor transmise de magazinul de bijuterii. Pe lângă cercei, aceasta a purtat și un inel de la același brand, care costă nici mai mult, nici mai puțin de 39.000 de dolari.
Pentru al doilea look, Lopez și-a schimbat primul set de cercei cu o pereche mult mai elegantă, formată din aceleași pietre prețioase ca primii, însă prețul acestora s-a ridicat la 85.000 de dolari. Vedeta din SUA nu s-a oprit aici, iar în momentul când s-a schimbat în a treia ținută și-a schimbat și cerceii, optând pentru o pereche cu diamante în formă de pară, de 27 de carate, care, potrivit publicației Page Six, costă două milioane de dolari.
Cât i-a costat pe Jennifer Lopez și Ben Affleck pentru nunta din Las Vegas
În luna iulie, Jennifer Lopez și Ben Affleck au plecat în Las Vegas, unde s-au căsătorit în secret. Ryan Wolfe, pastorul care i-a cununat pe cei doi, a dezvăluit ce sumă au scos aceștia din buzunar pentru a se căsători, o taxă pe care capela o percepe de la fiecare cuplu: 75 de dolari. Deși tentația de a-i taxa mai mult ar fi putut exista, nu s-a întâmplat acest lucru. Cu toate acestea, J.Lo și proaspătul ei soț au avut grijă să-i dea un bacșiș generos pastorului.
Când Lopez a dezvăluit luna trecută că ea și Affleck s-au căsătorit la A Little White Wedding Chapel din Las Vegas, actrița și cântăreața a povestit că ceremonia târzie în noapte a fost „exact ceea ce ne-am dorit”. Ea a adăugat că „în cele din urmă a fost cea mai bună nuntă posibilă pe care ne-am fi putut-o imagina. Una la care am visat demult și una care a devenit realitate... în sfârșit”.
„Când dragostea este reală singurul lucru care contează în căsătorie suntem noi și promisiunea pe care ne-o facem să ne iubim, să ne îngrijim, să înțelegem, să fim răbdători, iubitori și buni unul cu celălalt. Am avut asta. Și multe altele. Cea mai bună noapte din viața noastră.”, scria Lopez atunci.