*EXCLUSIVE* Angelina Jolie and her 14-year-old son Knox get their week started with grocery shopping in Los Feliz
Divertisment

Angelina Jolie. Profimedia

Angelina Jolie, apariție rară în public alături de Knox, fiul ei și al lui Brad Pitt. Adolescentul e copia fidelă a celor două staruri

Knox e copia fidelă a părinților săi, Angelina Jolie și Brad Pitt. Adolescentul a fost surprins într-o apariție rară în public, alături de mama sa, în Los Feliz.

Angelina a aratat șic la cumpărături, într-o rochie lungă albă și sandale crem. Jolie și-a finalizat look-ul cu o poșetă albă, elegantă și a purtat un cardigan pe braț. Câștigătoarea premiului Oscar și-a accesorizat ținuta cu o pereche de ochelari și cercei delicați.

*EXCLUSIVE* Angelina Jolie and her 14-year-old son Knox get their week started with grocery shopping in Los Feliz
Angelina Jolie, Knox Jolie-Pitt. Profimedia

Vezi și: Shiloh, fiica Angelinei Jolie care voia să devină băiat, transformare spectaculoasă. Are 16 ani și e pasionată de dans

Knox, în vârstă de 14 ani, s-a comportat ca un adevărat gentleman și a ajutat-o pe mama sa cu bagajele. 

Angelina Jolie și Brad Pitt, luptă aprigă în tribunale pentru custodia copiilor

Vedeta în vârstă de 47 de ani și fostul ei soț Brad Pitt (58 de ani) duc o luptă aprigă în tribunale pentru custodia celor șase copii. Trei dintre aceștia au fost adoptați inițial de Angelina din Ethiopia, Vietnam și Cambodgia.

Pitt face eforturi să-și vadă cei șase copii cât mai des posibil, în ciuda neînțelegerilor cu fosta soție. Actorul a mers în iulie în Italia pentru a sărbători aniversarea gemenilor Knox și Vivienne. O sursă a declarat pentru Us Weekly că Brad „a luat avionul spre Italia pentru ziua de naștere a gemenilor și asta a însemnat mult pentru ei”. Angelina se afla acolo pentru a regiza noul ei film „Without Blood”, în care joacă buna sa prietenă, Salma Hayek.

brad pitt si angelina jolie
Brad Pitt și Angelina Jolie s-au despărțit în 2016 după doi ani de căsnicie și aproape 12 de relație. / Foto: Profimedia

Deși Angelina încă are custodia copiilor, Brad „merge să-i vadă cât mai des oriunde s-ar afla aceștia”, a dezvăluit sursa respectivă. „Brad prețuiește fiecare clipă în care este alături de copiii săi. Îi place rolul de tată și a încercat să creeze momente frumoase din toată această situație dificilă, având în vedere ostilitățile cu Angelina.”

Între timp, o altă sursă a povestit tot pentru Us Weekly că Pitt „s-a plâns în privat” prietenilor de cât de mult durează bătălia juridică, mărturisindu-le că suspectează că Angelina „nu va accepta niciodată custodia comună și va prelungi situația până când copiii vor împlini 18 ani.”

Mai mult, el  crede că Jolie complotează ca cei șase copii să „nu dorească să mai aibă de-a face cu tatăl lor ca adulți”, dar conform apropiaților, „Brad nu va renunța la luptă”, notează Daily Mail.

Angelina și Brad se luptă în tribunale de aproape șase ani, de când ea a depus cererea de divorț în septembrie 2016.

La vremea respectivă, FBI a analizat acuzații conform cărora Brad a devenit „violent” cu băiatul lor Maddox, pe când se aflau într-un avion privat, dar ancheta a fost închisă fără ca starul din „Interviu cu un vampir” să fie acuzat.  

Profesional, Brad Pitt traversează acum o perioadă excelentă. Actorul a făcut furori la premiera celui mai recent film al său, Bullet Train. 

Citește și:

Jennifer Lopez și Ben Affleck, nuntă de poveste după 20 de ani. Ce se știe despre petrecerea grandioasă ce va ține trei zile

Intrebarea zilei

În magazine deja e Crăciun. Ați început să puneți în coșul de cumpărături cadouri și decorațiuni?

Partenerii Nostri