Andreea Bănică, una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de la noi, cu o carieră de peste 20 de ani în spate, este și foarte activă pe rețelele sociale. Aceasta împărtășește crâmpeie din viața de zi cu zi cu fanii, dar una dintre cele mai recente imagini postate pe Instagram a stârnit o adevărată ploaie de comentarii acide.
Vrând să le arate celor care o urmăresc pe rețelele sociale cum a decurs o săptămână din viața ei, Andreea a provocat un iureș în rubrica de comentarii. Cântăreața a povestit câteva detalii din programul ei încărcat: emisiuni, treburi casnice, sală, participarea la un botez, ieșire cu familia, cumpărături pentru ziua fiului ei. Aceasta s-a și pozat alături de preot, la botezul la care a fost, în fața altarului, dar imaginea i-a surprins neplăcut pe cei mai mulți dintre cei care au simțit nevoia să-i lase mesaje.
"Te apreciez, arăți bine, ești frumoasă, dar mi se pare o ținută total nepotrivită pentru un botez"; "La biserică cu fusta sub fund, serios?"; "Halal ținută pentru a intra în biserică"; "Eu sunt fan Andreea, se poate îmbrăca cum vrea, dar totuși, dacă ai puțin respect față de ceilalți și de figura Domnului, poți să-ți pui ceva mai lung în biserică"; "Te-ai mai și fotografiat cu popa, rușinică"; "Este inadmisibil să intri așa în sfânta biserică"; "Intrați și goale în biserică, rușine"; "Mult prea scurtă fusta" ; "În ce postură l-ai pus pe părinte"- i-au scris internauții care au criticat-o imediat ce au dat cu ochii de poza în care vedeta apare zâmbitoare, lângă preot, îmbrăcată într-o ținută foarte scurtă, din jeans, peste care a pus o jachetă cu câțiva centimetri mai lungă decât ce avea pe dedesubt.
Andreea Bănică nu a răspuns niciunui comentariu negativ și nici nu a șters cuvintele dure, dar au fost câteva persoane care au vrut să-i ia apărarea.
"Arată foarte ok ținuta. Nu o poartă pentru tine; "Care este problema? Chiar credeți că doamnele care se îmbracă cu fuste lungi sunt mai sfinte? Andreea se îmbracă cum vrea ea pentru că îi stă și bine"; "Ești deosebit de frumoasă".