Odata cu nasterea psihologiei pozitive, trasaturile de caracter au devenit preocuparea cercetatorilor si psihologilor. Acestia au cercetat, rand pe rand, diferite trasaturi de personalitate, iar multi dintre ei s-au concentrat asupra constiinciozitatii.
In 2004, un grup de oameni de stiinta a descoperit ca persoanele care aveau succes la locul de munca aveau parteneri extrem de constiinciosi. Un alt studiu, publicat in Journal of Personality and Social Psychology, a scos la iveala faptul ca micutii cu varste de 8 ani, care aveau un nivel ridicat de constiinciozitate, aveau sanse sa traiasca mai mult decat ceilalti.
Conform unui alt studiu, angajatii extrem de constiinciosi tind sa fie mai productivi si sa castige mai multi bani in comparatie cu cei care nu detin aceasta trasatura.
Art Markman, profesor de psihologie la Universitatea din Texas si autor al "Bring Your Brain to Work", a spus ca aceasta trasatura de caracter consta, in mare parte, in doi factori: "Unul dintre factori este masura in care va sunteti motivati sa finalizati sarcinile pe care le incepeti. Al doilea este masura in care simtiti obligatia de a respecta regulile. Oamenii care sunt extrem de constiinciosi tind sa fie prompti in indeplinirea sarcinilor si sunt, de asemenea, meticulosi in privinta regulilor".
Psihologul Karla Ivankovich a declarat ca factorul motivational al oamenilor extrem de
constiinciosi este un avantaj imens:"Cercetarile din toata lumea ii claseaza pe acestia printre cei mai activi oameni din societate. Exceleaza pentru ca intentioneaza sa reuseasca".
Ea a adaugat ca oamenii constiinciosi sunt, de asemenea, precauti, astfel incat pot fi mai sanatosi decat altii "pentru ca se angajeaza in mai putine comportamente cu risc ridicat, cum ar fi fumatul si consumul de bauturi alcoolice".
Sursa foto: Shutterstock