Vizual Comunicat de presă_DigiWorld_ediții speciale 1 Decembrie
Comunicate

Descoperă tehnologia care redefinește lumea, pe 1 Decembrie, la Digi World

Într-o lume aflată în continuă transformare, curiozitatea de a explora granițele inovației în medicină și dorința de a depăși barierele tehnologice sunt mai puternice ca oricând, iar Digi World aduce în prim-plan povești inspiraționale și revoluții științifice uimitoare care ne modelează viitorul. De Ziua Națională a României, postul propune două producții cu un conținut captivant: un episod exclusiv „Zona de risc. Roborenașterea” și un program special al celui mai longeviv talk-show de știință din România, Digipedia, care vor aduce publicul mai aproape de fascinantul univers al cunoașterii.

În premieră, pe 1 Decembrie 2024, de la ora 20:00, Digi World difuzează „Zona de risc. Roborenașterea”, un documentar marcă proprie, care prezintă telespectatorilor progresele remarcabile impulsionate de tehnologia robotică în medicină și schimbările fundamentale ce au loc la frontiera chirurgiei moderne. Gazda acestei serii, doctorul Bogdan Ivănescu, ne ghidează într-o incursiune unică în spatele ușilor închise din blocul operator, acolo unde robotul Da Vinci redefinește limitele intervențiilor medicale, iar prin precizie și eficiență în operațiile minim invazive reușește să salveze vieți, să reducă riscurile și să protejeze pacienții. Cu montajul și grafica realizate de Bogdan Giurcă, scenariul semnat de Anca Grădinariu, regia și producția executivă coordonate de Mihaela Popescu și cu medicul Ivănescu în rolul de narator, filmul ne va familiariza cu spectrul uluitor al medicinii viitorului și provocărilor umane.

„Știința este știință și, de aceea, acoperă plaje imense de interes ale publicului: plecăm de la roboții care ne ajută în medicină (Da Vinci), urcăm pe cele mai înalte vârfuri la propriu (în Himalaya) și la figurat, pentru a ne întoarce către micro în microchirurgia românească de performanță și apoi pentru a merge la nivel pico și chiar mai jos când vorbim despre nucleele pe care le sparge cel mai puternic laser din lume, undeva la marginea Bucureștiului. Am pus mâna ori piciorul în fiecare loc și legat de fiecare subiect pentru că știința se face <<la firul ierbii>>, oricât de grea ar fi aceasta. Mai ales dacă jurnalistul de știință este un medic pasionat de extrem. Ne vedem cu o serie specială de 1 Decembrie pe DIGI World!”, a declarat Bogdan Ivănescu, realizator și prezentator Digi World.

Tot în prima zi a lunii decembrie, de la ora 20:30, Digipedia, emisiunea de referință pentru iubitorii de știință și tehnologie, propune o ediție de excepție cu medicul Dragoș Zamfirescu, un specialist de top în chirurgia reconstructivă din România. Alături de invitatul său, Dr. Ivănescu va analiza și dezbate modul în care avansurile emergente din zona medicală depășesc limitele convenționale ale tratamentelor și schimbă profund abordările tradiționale în chirurgie. Vom descoperi cum tehnicile noi, robotizate, accelerează recuperarea pacienților și deschid noi orizonturi pentru îmbunătățirea calității vieții acestora, prin explicațiile clare și detaliile accesibile, oferite de un expert de renume în domeniu.

„Sunt om de știință – îmi place să citesc și să fiu informat. Cred cu tărie că șansa României stă în accesul larg la informație și în deschiderea către cât mai mulți oameni din toate mediile. De aceea, Digipedia înseamnă mult pentru mine; simt că este o parte din sufletul meu. Cred că, în felul ei, emisiunea contribuie la o informare corectă și de calitate la care românii au acces”, a completat medicul Dragoș Zamfirescu.

Surprizele se vor ține lanț întrucât echipa Digi World pregătește și alte materiale editoriale menite să stimuleze imaginația publicului pasionat de descoperiri științifice și tehnologice.

„Luna decembrie este una specială și la Digi Documentare, iar acest lucru îl dovedește istoria noastră de 12 ani. Și în acest an cele mai bune producții proprii se vor regăsi în grilele de programe ale celor trei canale documentare deopotrivă cu o selecție specială de producții internaționale. Ne dorim să oferim un <<regal>> de excepție care să însoțească iubitorii acestui gen de programe pe toată durata ultimei luni a anului 2024. Mulțumim pentru că ne însoțiți în această călătorie a descoperirii și a informației!”, a subliniat Bogdan Chirițoiu, Manager Digi Documentare.

Mai multe detalii legate despre programele difuzate de Digi World se regăsesc pe site-ul oficial și pe pagina de Facebook a postului.

Despre Digipedia Știință

Începând cu anul 2012, în fiecare săptămână, Digipedia Știință a devenit emisiunea fanion dedicată științei, tehnicii și explorărilor și, totodată, cel mai longeviv talk-show din România, care aduce în prim-plan cele mai captivante subiecte din aceste domenii, fiind dezbătute cu pasiune și expertiză alături de invitați de renume din aria științifică. Emisiunea s-a impus ca fiind unul din cele mai cunoscute proiecte ale canalului Digi World, continuând să ofere telespectatorilor o privire privilegiată în universul descoperirilor și al inovațiilor. Una dintre cele mai notabile realizări este integrarea conținutului media DIGIPEDIA în programul educațional pilot „Ora de Știut”, lansat în 2021. Mai mult, din anul 2024, acesta a fost inclus în curricula școlară națională ca disciplină opțională, avizată de Ministerul Educației. Astfel, DIGIPEDIA devine prima producție TV din peisajul audiovizualului românesc, recunoscută oficial pentru valoarea și rolul de promotor al științei.

Despre Zona de Risc. Roborenașterea

Documentarul "Zona de Risc. Roborenașterea" își propune să lărgească perspectivele publicului asupra impactului revoluționar al tehnologiei robotice, care schimbă paradigmele medicinii moderne. În centrul acestei serii se află sistemul de roboți Da Vinci, care aduce o transformare radicală a modului în care sunt realizate intervențiile chirurgicale și demonstrează că progresele în domeniu îmbunătățesc calitatea vieții și deschid noi orizonturi în tratamentele pe care le urmează pacienții. Producția, marcă proprie Digi World, combină informarea detaliată cu o narativă captivantă, „Roborenașterea”, fiind un prilej unic pentru telespectatori de a vedea îndeaproape cum inovațiile tehnologice redefinesc frontierele medicinii.

Despre Digi World

Digi World este parte a Grupului DIGI. Grupul mai deține canalele Digi24, Digi Sport 1, 2, 3, 4, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile tematice Digi Life și Digi Animal World, cele de muzică, UTV, Music Channel, Hit Music, postul de filme (pay-tv), Film Now, și posturile de radio PROFM, Digi FM, Dance FM și Chill FM, televiziunile de muzică UTV, Music Channel, Hit Music și posturile de radio PROFM, Digi FM, Dance FM și Chill FM.

Pentru mai multe informaţii:
Departamentul Comunicare și CSR
comunicare@digi.ro

Telefon: +40 31 400 42 44
www.digi.ro
https://www.facebook.com/digipunctro

Intrebarea zilei

Unde vei petrece Revelionul anul acesta?