Dieta de post sau cum să scapi de cinci kilograme rapid, în doar șapte zile. Acest regim te ajută și să-ți detoxifiezi organismul

Perioada de post este cea mai potrivită pentru a începe o dietă. Mai sunt câteva luni până la vară, iar pentru că ne aflăm în postul Paștelui poți încerca dieta de post. Aceasta te va ajuta să scapi de kilogramele în plus și, în același timp, să-ți detoxifiezi organismul. 

În general, postul este ținut din motive religioase sau ca o cură de detoxifiere pentru organism, însă putem aplica regulile postului și pentru o dietă care să ne ajute să slăbim eficient și într-un timp foarte scurt. O astfel de dietă trebuie să țină maximum șapte zile, timp în care poți să consumi doar proteine de origine vegetală, cum ar fi leguminoasele. În toată această perioadă poți scăpa de cinci kilograme, iar dacă vei continua să mânănci sănătos după terminarea dietei, aceste kilograme nu se vor întoarce.

Ce alimente poți consuma în timpul dietei de post

La baza acestei diete se află fructele și legumele. Le poți consuma în orice cantitate și în orice combinație. Fructele se consumă de preferat dimineața, pentru a spori nivelul de energie și le poți mânca crude sau sub formă de fresh ori compot, însă fără zahăr adăugat. De cealaltă parte, legumele pot incluse în masa de prânz ori cină, când le poți mânca fie crude, fie fierte, gătite la abur sau la cuptor. 

De asemenea, mai poți consuma în această perioadă și cereale, de prefera integrale, cum ar fi orez brun, paste, pâine sau tărâțe de orez. Pentru un aport de grăsimi sănătoase poți mânca nuci și semințe, cum ar fi migdale, alune și caju. 

Citește și: Dietă bazată doar pe lichide. Cât de eficientă este și care sunt beneficiile acesteia

Pentru că în această perioadă vei consuma foarte multe salate și diferite mixuri, poți să le asezonezi cu uleiuri și grăsimi vegetale precum ulei de măsline, ulei de avocado, ulei de sâmburi de struguri și ulei de susan. Nu uita să consumi cel puțin doi litri de apă și ocazional poți bea ceai de plante neîndulcit.

Ca orice dietă, și aceasta are câteva alimente interzise. Evită să consumi carne, lactate, ouă, zahăr și duciuri, sucuri carbogazoase și alcool. 

Idei de meniu pentru o dietă de post

Dietele în general reprezintă o schimbare în stilul de viață, astfel că organismul poate să-ți trimită semnale din cauza schimbării. Pentru a nu te simți obosită încearcă să mânănci trei mese principale în fiecare zi și două gustări. Cina trebuie să fie luată mereu înainte de ora 19:00. 

La micul dejun poți mânca o salată de fructe formată dintr-un măr, o pară, o portocală și o lingură de migdale; două felii de pâine integrală prăjită, unsă cu mire și un ceai neîndulcit; o salată dintr-o roșie, un castravete, un ardei și câteva crutoane din pâine integrală sau de secară sau poți opta pentru o felie de pâine prăjită, 50 de grame de brânză tofu, un ardei mic și un pahar de fresh de portocale.

Citește și: Top 10 alimente care combat oboseala. Ce ar trebui să incluzi în dieta ta pentru a căpăta energie

Pentru gustări poți încerca un mix de semințe și nuci; un fruct la alegere sau un smoothie din două sau trei fructe sau legume. 

La prânz poți mânca o supă de roșii și 150 de grame de legume la grătar, cum ar fi dovlecei, vinete sau ciuperci; paste integrale cu sos de roșii și busuioc, o lingură de ulei de măsline și opțional un cățel de usturoi zdrobit; orez brun cu fâșii de ardei roșu, galben și verde sau ciorbă de legume și 100 de grame de sote de spanac.

Pentru gustarea de după prânz poți încerca un morcov tăiat bastonașe, un kiwi și o lingură de alune; un măr sau câțiva biscuți digestivi integrali.

La cină poți mânca o salată cu țelină, morcov, măr și struguri; tocăniță de ciuperci, cu roșii, pătrunjel proaspăt și puțin ardei iute sau un mix de salată verde, cu brânză tofu, măsline și puțină lămâie. 

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.