Nepoata Sophiei Loren, debut în lumea bună. Lucia Ponti a moștenit eleganța și determinarea de la bunică: Mi-a dat cel mai prețios sfat
Lucia-Sofia Ponti, nepoata faimoasei Sophia Loren, și-a făcut debutul în lumea bună. Tânăra de 18 ani a apărut la Paris, la Balul Debutantelor, acolo unde și-a făcut apariția și Apple Martin, fiica lui Gwyneth Paltrow și a lui Chris Martin.
Lucia a vrut să se asigure că arată impecabil, așa că s-a inspirat din stilul vestimentar al bunicii sale. Și-a ales ținuta de la Giorgio Armani, designerul cu care Sophia Loren a colaborat de multe ori și cu care a legat o relație de prietenie.
"Bunica mea a crezut întotdeauna în eleganța atemporală și în importanța de a purta ceva ce reflectă adevărata ta personalitate. Crescând, ea m-a învățat valoarea simplității, a croitoriei și importanța de a adăuga întotdeauna o notă de unicitate ținutei tale. Garderoba ei era plină de piese care spuneau o poveste, iar eu am păstrat această mentalitate", a mărturisit Lucia pentru Hello!Magazine. Blondina a ales o creație în stil vintage, cu benzi orizontale din dantelă, secțiuni transparente și aplicații subtile de mărgele și paiete.
Tatăl Luciei este regizorul Edoardo Ponti, fiul Sophiei Loren și al producătorului Carlo Ponti, în timp ce mama fetei este actrița Sasha Alexander. Familia ei locuiește în Los Angeles, iar Lucia studiază engleza și istoria artei la prestigioasa Universitate Brown din Rhode Island.
În ciuda faptului că Sophia Loren trăiește la Geneva, bunica și nepoata au șansa să se vadă destul de des. "Suntem foarte apropiate. O vizităm frecvent în Geneva și ea vine să ne vadă în L.A. O iubesc foarte mult și, în ciuda distanței, petrecem mult timp împreună. O admir pentru cât e de dedicată valorilor sale. Niciodată nu își sacrifică adevărata personalitate pentru a se conforma așteptărilor celor din jurul ei. E o mare inspirație pentru mine și sunt recunoscătoare să am un astfel de model de urmat", a mai adăugat Lucia Ponti.
"Bunica mea mi-a dat cel mai prețios sfat: să fiu eu însămi. Mă voi asigura că voi păstra asta cu mine. Cred că am moștenit determinarea ei. M-a învățat să nu renunț niciodată și să lupt pentru ceea ce îmi doresc, indiferent de respingere sau de prețul plătit", a încheiat nepoata Sophiei Loren.