Jennifer Aniston e singură, dar nu închide ușa iubirii: "Ar fi minunat să vin acasă și să cad în brațele cuiva"
A trecut prin două căsnicii și de multă vreme nu a mai surprins-o nimeni în compania vreunui bărbat, dar Jennifer Aniston nu spune nu iubirii. Ba din contră, actrița de 53 de ani recunoaște că sunt momente în care are nevoie de sprijin, dar că o căsnicie nu se mai află pe lista ei de dorințe și priorități.
Jennifer Aniston a fost căsătorită cu Brad Pitt din 2000 în 2005 și cu Justin Theroux din 2015 în 2018, iar de atunci nu a mai apărut în prim-plan cu nicio relație.
Despre un nou mariaj, Aniston a declarat, în cadrul pictorialului ei incendiar din Allure: "Niciodată să nu spui niciodată, dar nu am niciun interes pentru asta".
Nu același lucru l-a spus și despre un eventual iubit. Ba mai mult, recunoaște că ar vrea o relație în care să simtă că este spirjinită în tot, cu un partener în brațele căruia să-și găsească liniștea: "Mi-ar plăcea o relație. Cine știe? Sunt momente în care vreau să mă fac ca o minge și să spun 'Am nevoie de sprijin'. Ar fi minunat să vin acasă și să cad în brațele cuiva, spunând 'A fost o zi grea'".
Nu s-a grăbit să mai formeze un cuplu după cele două căsnicii eșuate, pentru că a avut nevoie de timp în care să fie bine cu ea însăși, să se dezvolte și să se înțeleagă, dar nu a închis ușa iubirii.
Jennifer Aniston a vorbit despre încercările de a deveni mamă
În interviul din revista Allure, Aniston a vorbit despre un subiect delicat. Actrița a încercat de mai multe ori să rămână însărcinată, însă nu a reușit, în ciuda metodelor diverse încercate: "Am făcut fertilizare in vitro, am băut 'ceaiuri chinezești', orice. Vomitam totul. Aș fi dat totul persoanei care mi-ar fi spus: 'Congelează-ți ovulele, fă-ți o favoare'. Dar pur și simplu nu m-am gândit la asta. Așadar, aici sunt astăzi. Am pierdut acel tren. Nu am regrete. De fapt, acum mă simt cumva eliberată pentru că nu mai sunt acele întrebări: 'Oare pot?' Poate, poate, poate. Nu mă mai gândesc la asta".
Foto: Profimedia, Getty Images, Instagram