Emma Răducanu, prima vacanță după șapte ani de muncă pe terenul de tenis. Imagini din paradisul exotic în care a ajuns tânăra
Emma Răducanu, tânăra al cărui nume este pe buzele tuturor de câteva luni încoace, și-a luat o vacanță mult dorită după un sezon competițional încărcat și plin de reușite.
Emma Răducanu are lumea la picioare! Britanica cu origini românești a împărtășit pe Instagram imagini cu prima ei vacanță după șapte ani în care s-a dedicat în întregime tenisului. Câștigătoarea turneului US Open s-a pozat zâmbind relaxată într-un paradis exotic. Deși nu a dezvăluit locul în care se află, fanii ei de pe rețelele de socializare au localizat-o rapid în Antigua și Barbuda.
Revelația mondială a tenisului a postat doar două imagini și un filmuleț din vacanță, dar pare că s-a distrat și relaxat din plin. Ba a gustat si din câteva experiențe pline de adrenalină, cum ar fi plimbarea cu skijet-ul "Am venit începătoare și plec dependenă", a scris Emma în dreptul filmulețului în care se plimbă cu viteză pe apa turcoaz de lângă resortul în care s-a cazat.
În celelalate imagini, frumoasa jucătoare de tenis apare îmbărcată în alb, încadrată perfect în peisajul superb, în timp ce a doua imagine o arată la apus, în costum de baie, peste care a pus o bluză lejeră, lăsată descheiată. "Câteva instantanee din prima mea vacanță din ultimii șapte ani! Mă simt pregătită pentru presezon", a notat Emma în dreptul pozelor.
Cine este Emma Răducanu
Emma Răducanu a devenit prima câștigătoare de Mare Șlem venită din calificări, după ce a învins-o pe Leylah Fernandez cu 6-4, 6-3, în finala US Open. Ea a reușit această victorie la doar a doua prezență pe un tablou principal de Grand Slam.
”Mereu am visat să câștig un turneu de Mare Șlem. Am început să-mi imaginez de când eram foarte mică, iar cel mai des mă gândeam la sentimentul pe care ți-l dă câștigarea trofeului și la momentul în care mergi la oamenii apropiați din lojă. Am adormit în multe nopți gândindu-mă la această imagine”, a spus Răducanu la conferința de presă.
Ea a devenit cea mai tânără câștigătoare de Grand Slam din 2004 încoace, de la Wimbledon, când Maria Sharapova se impunea la doar 17 ani.
Emma Răducanu a crescut la Londra, dar s-a născut în Canada dintr-un tată român și o mamă chinezoaică. Succesul de la Flushing Meadows vine la doar trei luni după ce tenismena a debutat în circuitul de tenis profesionist feminin.
După triumful de la US Open, din septembrie, când și-a adjudecat și premiul de două milioane de dolari, pentru Emma au urmat numai momente incredibile pentru Emma Răducanu. La doar 18 ani, a fost invitată la MET Gala și a devenit imaginea unor branduri de lux.
Foto: Instagram, Profimedia