Divorțul anului. Ce se întâmplă cu imperiul financiar de peste 700 de milioane de dolari al lui Tom Brady și Gisele Bundchen

Tom Brady și Gisele Bundchen au semnat, se pare, un contract prenupțial „de fier” care a simplificat împărțirea imperiului lor financiar de 733 de milioane de dolari, ce include și portofoliul de proprietăți imobiliare în valoare de 26 de milioane de dolari, în urma divorțului, potrivit Page Six.

Supermodelul în vârstă de 42 de ani a cerut separarea legală de jucătorul de fotbal american (45 de ani), vinerea trecută, după luni de zvonuri potrivit cărora relația lor era demult încheiată. De atunci, un judecător a și semnat divorțul, iar cei doi sunt oficial singuri.

Potrivit unei surse apropiate lor, împărțirea averii „nu a fost atât de complicată”, doar portofoliul uriaș de proprietăți urmând să fie discutat în acest sens.

Se pare că vedetele vor împărți și custodia celor doi copii, Benjamin (12 ani) și Vivian (9). 

Brady și Bundchen ar fi încheiat acest acord prenupțial inflexibil în 2009, documentul protejându-le averea individuală și simplificând împărțirea activelor.

Gisele Bundchen și Tom Brady au fost căsătoriți 13 ani

Supermodelul a făcut declarații pe rețelele sociale, explicând că motivele care au dus la despărțire au fost legate de faptul că au ajuns să se „dezvoltate separat”.

„Cu multă recunoștință pentru timpul petrecut împreună, eu și Tom ne-am finalizat divorțul. Copiii au fost întotdeauna prioritatea mea și vor continua să fie, căci îi iubesc din toată inima.”, a scris ea.

„Vom continua să-i creștem frumos, să le oferim iubire și atenție, așa cum merită. Decizia de a pune punct unui mariaj nu va fi niciodată ușor de luat, însă ne-am dezvoltat separat și, deși e greu să trecem prin acest proces, mă simt binecuvântată pentru timpul petrecut împreună și am cele mai bune gânduri pentru Tom.”, a transmis Gisele, cerând să-i fie respectată intimitatea.

Tom Brady, care joacă pentru echipa Tampa Bay Buccaneers, şi-a anunţat în luna februarie retragerea din activitatea sportivă, dar s-a răzgândit ulterior. Zvonurile despre despărţirea lui de Giselle Bundchen au fost apoi tot mai multe, întrucât revenirea celebrului jucător de fotbal american în competiţii ar fi provocat tensiuni în viaţa de cuplu, potrivit tabloidelor americane.

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.