Bradley Cooper și Gigi Hadid, din ce în ce mai apropiați. Pozați în ploaie, dimineața, pe străzile din New York
Bradley Cooper (48 de ani) și Gigi Hadid (28 de ani) continuă să întețească zvonurile care spun că formează cel mai nou cuplu de la Hollywood. Cei doi au fost pozați de paparazzi pe străzile din New York.
Actorul și supermodelul au ieșit la primele ore ale zilei și au înfruntat cu stoicism ploaia din metropola americană. S-au gândit că nu vor fi pozați, dar surpriză, fotoreporterii au fost pe fază. Gigi, într-o haină lungă și groasă, cu fes pe cap și ochelari de soare la ochi, și Bradley, care a părut puțin nepregătit pentru ploaie, în pantaloni de trening, o bluză bleumarin cu mânecă lungă și un rucsac în spate, dar cu boxerii la vedere, au fost zâmbitori chiar și când au dat cu ochii de paparazzi.
Cei doi au fost apropiați, dar nu s-au ținut de mână și nu au făcut niciun fel de gesturi ostentative. Când ploaia a început mai tare, Cooper și Hadid s-au întors în casa actorului.
În ultimele două săptămâni, vedetele au fost surprinse de mai multe ori împreună, inclusiv când s-au întors în oraș după un weekend petrecut unul în compania celuilalt. Bradley ar fi cunoscut-o pe Gigi, care e cu 20 de ani mai tânără decât el, prin intermediul fostei lui iubite, Irina Shayk.
Conform unei surse consultate de US Weekly, Cooper și Hadid "au multe în comun". "Sunt părinții a câte unei fetițe și au un simț al umorului asemănător".
Citește și: Gigi Hadid, în cele mai îndrăznețe ipostaze de când a devenit mamă. A făcut parada modei în costume de baie