VIDEO Nadia Comăneci și-a arătat veleitățile de dansatoare pe ritmuri latino. Campioana de 60 de ani e în formă maximă

De numele Nadiei Comăneci se leagă unele dintre cele mai mari succese ale României în materie de sport. Tot mapamondul o știe pe gimnasta care a reușit să obțină primul 10 perfect din istorie, la Jocurile Olimpice de la Montreal, în 1976. Și astăzi, la 46 de ani de la acel moment, Nadia este într-o formă fizică de invidiat și își surprinde deseori fanii cu instantanee inedite din viața ei trăită pe tărâm american.

Zilele trecute, "Zeița de la Montreal" și-a arătat și calitățile de dansatoare. Îmbrăcată lejer, în confortul casei sale și în picioarele goale, Nadia și-a pus muzică latino și a făcut câteva mișcări. Cu zâmbetul pe buze, aceasta a fost la fel de grațioasă ca pe vremea când impresiona în sălile de concurs.

Citește și: Thalia, mărturisire neașteptată despre Nadia Comăneci: ”A fost idolul copilăriei mele, a fost mereu o sursă de inspirație pentru mine!”

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Nadia Comaneci (@comaneci10)

Deși câinele ei nu a părut impresionat, fiind pesemne obișnuit să o vadă pe Nadia în asemenea ipostaze, admiratorii de pe Instagram au umplut rubrica de comentarii cu mesaje frumoase, apreciind tonusul și forma fizică de invidiat ale acesteia.

Nadia Comăneci, viață împlinită alături de soț și fiu

Nadia Comăneci, Bart Conner și Dylan, fiul lor adolescent / Foto: Profimedia

Citește și: Nadia Comăneci s-a fotografiat în costum de gimnastică. Cum arată fosta sportivă la 59 de ani

Nadia Comăneci și Bart Conner sunt căsătoriți de 26 de ani. Cei doi foști gimnaști s-au cunoscut în 1976, dar de abia când fosta gimnastă s-a mutat din țară, în 1989, cei doi au început o relaţie. Cuplul s-a logodit în 1994, iar în 1996, sportivii au venit în România, unde s-au căsătorit. La 3 iunie 2006, Nadia a devenit mamă, iar băiețelul lor a primit numele Dylan Paul. Cu toții locuiesc în SUA.

Nadia Comăneci are fani celebri

O celebritate în adevăratul sens al cuvântului, Nadia este prețuită de o mulțime de persoane faimoase. De la cei din lumea sportului și până la actori și actrițe de la Hollywood sau cântărețe cunoscute în toată lumea, mulți și-au exprimat admirația față de fosta sportivă. Cel mai recent exemplu în acest sens este Thalia. Actrița mexicană a postat pe rețelele sociale un filmuleț în care spune că Nadia este modelul ei și că își dorea să ajungă ca ea. 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Thalia (@thalia)

”Dragilor, vreau să vă povestesc ceva ce am realizat aseară și mi-a venit să urlu de fericire. De când eram copil, am fost fan al Nadiei Comăneci, ea a fost mereu o sursă de inspirație pentru mine. Aveam afișe cu ea la mine în cameră, îi puneam fotografiile pe coperțile caietelor, nu ratam niciun interviu cu ea în presă, din vremea în care câștiga toate acele medalii și celebra notă de 10, nota perfectă pentru reprezentațiile ei impecabile, toate acestea s-au transformat pentru mine într-un reper, iar ea a devenit omul care m-a inspirat de-a lungul timpului. Ieri am realizat că mi-a dat like la aparițiile din câteva publicații și am realizat că am ajuns într-un cerc complet, de la fetița visătoare care visa la fetița campioană. Nadia te iubesc, însemni atât de mult pentru mine, îți mulțumesc pentru tot”, a spus Thalia despre Nadia Comăneci, mesajul ei fiind apreciat de zeci de mii de persoane.

Nadia i-a răspuns și i-a mulțumit Thaliei pentru cuvintele spuse despre ea: "Îți mulțumesc foarte mult pentru mesajul tău frumos. Felicitări pentru cariera ta minunată. Te îmbrățișez și îți trimit urările mele de bine pentru familia ta. Te iubesc".

Foto: Profimedia

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.