Strălucirea e doar o amintire. Loni Willison, într-o stare deplorabilă pe străzi, doar în șosete, în timp ce caută mâncare prin gunoaie
De aproape 8 ani, Loni Willison, fost model care poza în costume de baie și afișa un păr blond bogat și un zâmbet strălucitor, trăiește pe străzi. Aceasta a fost căsătorită cu actorul Jeremy Jackson, care a jucat în "Baywatch", dar o mulțime de probleme i-au schimbat viața la 180 de grade.
Astăzi, Loni Willison este o umbră a femeii sclipitoare care apărea în fața publicului. Nu are niciun adăpost, e pozată de multe ori fără pantofi în picioare, rănită și într-o stare deplorabilă.
Magazinele de lux în care intra și unde era tratată ca o prințesă au rămas doar o amintire. Acum nu-și mai permite să-și cumpere nici măcar mâncare, așa că apelează la soluții disperate pentru a supraviețui. Caută prin gunoaie, în tomberoanele de pe stradă sau la cele din spatele supermarketurilor, în speranța că va găsi ceva comestibil. Acolo au și surprins-o recent fotoreporterii din Los Angeles. Doar în șosete, cu mai multe cămăși prinse în jurul brâului și o mină tristă și îngândurată, Loni trăgea după ea un cărucior plin cu haine, pături și găleți din plastic.
Problemele care au dus la decăderea lui Loni Willison, cândva model de succes și soție de actor
Își ține toate lucrurile pe care le deține într-un coș de cumpărături, pe care-l trage peste tot după ea. Cele mai noi imagini nu sunt diferite de altele în care apărea într-o stare deplorabilă. Plină de răni pe brațe, cu degetele strâmbe, fără dinți și foarte slabă, Loni este de nerecunoscut pentru cei care o vedeau în paginile revistelor.
De-a lungul anilor, Loni a avut mult de tras din cauza dependenței de substanțe interzise și din cauza problemelor de sănătate mintală. A lucrat ca asistentă într-o centru de chirurgie estetică din Los Angeles, însă în 2016, după ce și-a pierdut jobul, ea a suferit o cădere. Ulterior, și-a pierdut casa și mașina, nu și-a permis să plătească o chirie, motiv pentru care a ajuns pe străzi.
Loni Willison și Jeremy Jackson s-au căsătorit în 2012, dar mariajul lor nu a durat mult. În 2014, cei doi depuneau actele de divorț și o luau pe drumuri separate.
"Sunt jefuită tot timpul. Oamenii îmi iau lucrurile. Pur și simplu vreau să fiu cât mai murdară posibil pentru ca nimeni să nu mă atace. Cu cât sunt mai murdară, cu atât mai bine. Și mai urât mirositoare. Mi-am tăiat părul pentru a arăta diferit. M-am tuns singură", spunea ea, în 2018, într-o discuție rară cu Daily Mail, despre cum arată viața ei acum. Din 2018, nimic nu pare a se fi schimbat.