S-a luptat cu kilogramele în adolescență, iar acum vrea să devină culturistă. Povestea unei fete care s-a transformat uimitor
În cel mai jos punct al vieții sale, Destiny McDonald, acum în vârstă de 24 de ani, cântărea aproape 140 de kilograme. Cu ajutorul unei operații de mișcorare a stomacului și cu o voință de fier, tânăra din SUA a reușit să scape de mai mult de jumătate din greutatea corporală, iar astăzi se antrenează pentru a deveni culturistă.
În doi ani, Destiny McDonald a trecut de la obezitate la un corp musculos și tonifiat. Toată adolescența, tânăra a suferit din cauza jignirilor care îi erau aduse pe seama greutății ei. La 22 de ani și suferind de obezitate morbidă, Destiny plângea când se privea în oglindă și nu avea pic de încredere în ea. Mai mult, nu putea mânca în public din cauza rușinii și a anxietății. În acele momente a luat decizia care i-a schimbat tot cursul vieții, scrie Daily Star, care-i relatează povestea pe site-ul său.
A trecut printr-o operație de micșorare a stomacului, care i-a oferit startul de care avea nevoie. A scăpat atunci de aproape 15 kilograme, îndeajuns să o motiveze să-și schimbe stilul de viață. A renunțat la mesele hipercalorice, de multe ori de la fast-food, și la deserturile pline de calorii pe care le lua cu regularitate.
Destiny a slăbit mai bine de jumătate din greutatea ei corporală
Destiny a început să meargă la sală chiar și de șase ori pe săptămână, să facă sesiuni intense de cardio și să ridice greutăți, reușind să-și micșoreze numărul de kilograme și procentul de grăsime. S-a apucat și de meditat, doar pentru a avea o minte clară și a se concentra pe scopul ei.
"Nu m-am simțit niciodată acceptată, iar familia mea a avut mereu o greutate peste limita normală. La școală eram jignită pentru felul în care arătam, dar în loc să fac ceva în acest sens, mâncam și mai mult. Ajunsesem să am aproape 140 de kilograme. Când căutam să-mi cumpăr haine, era un coșmar. Plângeam în fiecare cabină de probă când mă uitam în oglindă. Îmi amintesc când am căutat o rochie pentru o nuntă și am ajuns să plâng în fiecare magazin. Am știut care sunt riscurile operației, dar eram disperată să slăbesc și să-mi ofer cea mai bună șansă de a atinge o greutate sănătoasă", a povestit Destiny, mândră de drumul său.
Astăzi, Destiny cântărește în jur de 66 de kilograme, mai puțin de jumătate față de înainte de operație. Mersul la sală a devenit un hobby, iar acum, aceasta s-a apucat să se antreneze pentru a deveni culturistă cu acte în regulă și pentru a participa la competiții de acest gen. Se iubește pe ea însăși, ceea ce nu se întâmpla în urmă cu doar doi ani, și are o minte mult mai clară și o viziune optimistă asupra viitorului ei.
Foto: Profimedia