Lyndsey Kelly, o femeie în vârstă de 45 de ani din Bolton, Anglia, a decis să-și schimbe stilul de viață după ce a realizat că întâmpină dificultăți în respirație atunci când se joacă cu fiul ei.
Ani la rând a iubit să se răsfețe la sfârșitul săptămânii cu kebab pe care îl „uda” cu câte un pahar de vin, astfel că în timp a ajuns să cântărească 83 de kilograme. În timp ce greutatea îi creștea rapid, energia îi scădea, iar ea și-a dorit să fie o mamă activă, motiv pentru care a decis să-și schimbe complet stilul de viață.

„Mă simțeam rușinată de mine însămi. Nu doar că uram cum arătam, dar mă simțeam și epuizată tot timpul. Voiam să fiu o mamă fit și activă pentru băiețelul meu – și pentru mine însămi”, a dezvăluit femeia, potrivit Yahoo.
Încet, dar sigur, Kelly a înlocuit mâncarea de tip junk-food cu cea sănătoasă, nutritivă și a început să facă mișcare. Rezultatul? Șase luni mai târziu, ea pierduse nu mai puțin de 23 de kilograme, ajungând de la mărimea 16 la opt.

Noul stil de viață a consumat-o literalmente - nu doar că se simte mai puternică, dar s-a înscris chiar și într-o competiție de culturism, unde a obținut locul cinci.
„În sfârșit mă simt încrezătoare și plină de energie”, a spus Lyndsey, care își împărtășește transformarea pe Instagram.

Datorită disciplinei sale, acum nu mai are nicio problemă să alerge pe teren cu fiul ei, menținându-și fizicul muscular și planificând următoarea competiție. În plus, este extrem de entuziasmată să aibă oportunitatea de a vorbi despre transformarea ei pe rețelele sociale.
„Când am ajuns în fața camerei, mă simțeam atât de bine. Abia credeam că femeia musculară și atrăgătoare din acele fotografii eram eu. Am primit atât de multe comentarii și mesaje pozitive din partea oamenilor despre transformarea mea”, a mai spus Kelly, adăugând: „Niciodată nu m-am simțit mai bine”.