O fostă angajată a Elisabetei a II-a dezvăluie că regina era amuzantă, cu picioarele pe pământ: "Acești oameni sunt aici pentru mine?"

Regina Elisabeta a II-a a fost, fără doar și poate, cea mai faimoasă femeie din lume. Importanța ei nu a făcut-o să-și piardă modestia, însă. Unul dintre aceste exemple care susțin această afirmație este o poveste spusă de Ailsa Anderson, o femeie care a fost alături de regină vreme de 12 ani.

În 2002, cu ocazia Jubileului de Aur, Elisabeta a II-a a ieșit să salute mulțimea adunată să o aclame. Cum a dat cu ochii de miile de oameni, aceasta s-a luminat la față, s-a întors către Ailsa și a spus: "Acești oameni chiar sunt aici pentru mine?". Majestatea Sa era o persoană timidă și rezervată, de fapt, deși și-a petrecut toată viața în atenția publicului. Se simțea mai bine acasă, pe domeniile ei înverzite, cu batic pe cap și cizme de cauciuc în picioare decât în rochii de bal, cu diademe prețioase.

Citește și: Regina Elisabeta și-a concediat cea mai bună prietenă din cauza unei glume deplasate: „Mi-a spus doar două cuvinte”

Regina Elisabeta/ Profimedia

Anderson a povestit, pentru Daily Mail, cum a fost să lucreze 12 ani pentru regină. "Nu aveam nicio idee la ce să mă aștept. M-am angajat ca secretar de presă, cu un comportament ușor îngâmfat și un aer de superioritate. Lucrasem pentru patru miniștri. Am crezut că ce urma avea să fie simplu. N-aș fi putut greși mai mult. Am comis tot felul de greșeli. Stăteam în locul nepotrivit, spuneam ceva greșit sau mă transformam într-o minge de emoții când o vedeam pe regină. La un moment dat, chiar i-am spus 'Majestatea Voastră' minunatei contese de Wessex. Lucrurile acestea contau. Toți ochii din lume erau asupra ta, iar dacă făceai o greșeală, o dezamăgeai pe regină, un lucru pe care nimeni nu voia să-l facă. Cu toate acestea, ea m-a iertat, iar eu am devenit mai bună. Nu știai niciodată ce aveai să înveți de la ea. Odată am învățat despre corgi (rasa de câini preferată a reginei-n.r.)".

Ailsa Anderson a lucrat ca secretar de presă pentru regina Elisabeta a II-a vreme de 12 ani. / Foto: Profimedia

Regina Elisabeta a II-a, amuzantă și generoasă

Citește și: Ce condiție a pus regina Elisabeta a II-a pentru a apărea alături de Daniel Craig în filmulețul de la JO 2012. Abia acum s-a aflat

"Regina nu a încetat niciodată să mă uimească. Simțul ei al umorului era legendar. Îmi amintesc o poveste despre niște turiști care s-au îndreptat spre ea, în timpul unei plimbări în Windsor Great Park, care i-au spus că arăta exact ca regina, iar ea le-a răspuns: 'Este liniștitor'".

O altă mică poveste din timpul petrecut alături de Elisabeta a II-a a arătat cum a răspuns aceasta în timpul unei întâlniri cu membri ai guvernului, în timp ce unuia dintre ei i-a sunat telefonul. "Ar fi bine să răspunzi, ar putea fi cineva important", a spus regina. 

"Oamenii vorbesc deseori despre actele ei de generozitate. Îmi amintesc când eram la o recepție în timpul vizitei lui Barack Obama. Mă uitam la Majestatea Sa în timp ce mergea spre mine cu președintele alături de ea. Voiam să văd către cine se îndreptă și s-a oprit la mine și i-a spus: 'Domnule președinte, ea este secretarul meu de presă. Soțul ei este în Marina Regală'. De Crăciun, ea și prințul Philip le făceau mereu cadouri cu însemnătate celor din staff", a mai povestit Ailsa Anderson. Femeia a mai declarat și că munca pentru regina Elisabeta a II-a a fost unul dintre cele mai frumoase perioade din viața ei.

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.