Cum a aflat Volodimir Zelenski de începerea războiului din Ucraina, când nici nu se crăpase de ziuă. Soția și copiii "au dat alarma"
La mai bine de o lună de la începerea invaziei ruse în Ucraina, președintele Volodimir Zelenski, care se află în țara atacată, a povestit ce a simțit în primele momente când a aflat că statul pe care-l pe care-l conduce este invadat și cine l-a anunțat.
Într-un interviu publicat în The Economist, Zelenski a rememorat clipele din 24 februarie, când încă nu se iviseră nici zorii, iar bombardamentele începuseră.
"Eram în Kiev, în casă. Era 4:50 dimineața. Eram alături de soție și de copiii mei. Ei m-au trezit și mi-au spus că se auzeau explozii foarte zgomotoase. La câteva minute, am primit informații că un atac cu rachete era în desfășurare. Am înțeles că rușii ne puteau ataca, dar nu înțelesesem magnitudinea acestui lucru. Nimeni nu a fost pregătit de război înainte să înceapă", a transmis Zelenski pentru presa internațională. Acesta a ținut să menționeze din nou, așa cum o face în mai toate intervențiile publice, că Ucraina va ieși învingătoare din acest conflict.
"Credem în victorie. E imposibil să credem în orice altceva. Vom câștiga cu siguranță pentru că aceasta este casa noastră, pământul nostru, independența noastră. E doar o chestiune de timp", a declarat președintele ucrainean. Acesta a adăugat că victoria nu înseamnă neapărat controlarea teritoriului Ucrainei, ci salvarea cât mai multor vieți. "Pământul nostru e important, dar, până la urmă, e doar teritoriu".
De ce nu a plecat Volodimir Zelenski din Ucraina
Deși americanii s-au oferit să-l evacueze din țara asediată, Volodimir Zelenski a refuzat categoric. Gestul lui a fost pentru a arăta lumii întregi cum "vom răspunde la un atac. Este despre cum războiul a început și cum se va termina. Se va încheia cu noi stând aici", a mai spus lideul Ucrainei, menționând și că nu se consideră erou.
Cine este Olena, soția lui Volodimir Zelenski. Președintele și prima doamnă au doi copii
Olena Zelenska, prima doamnă a Ucrainei, își susține soțul la fiecare pas. Aceasta a decis, la rândul ei, să nu părăsească țara, anunțând că nu este intimidată de invadatorii ruși.
Olena și Volodimir sunt din același oraș, Krivor Rog, au fost la aceeași școală generală, însă s-au cunoscut mai târziu, în timpul facultății. Președintele a absolvit Facultatea de Drept. Prima doamnă a studiat la Facultatea de Inginerie Civilă, unde a urmat cursurile de arhitectură, însă a decis să profeseze în alt domeniu.
Împreună cu Volodimir a fondat o companie de producție în industria entertainmentului, Studio Kvartal-95. Olena și-a descoperit și cultivat aici pasiunea pentru scris, fiind scenaristă și producătoare pentru diverse emisiuni și filme.
Volodimir Zelenski și Olena, născută Kiyashko, s-au căsătorit în 2003, după o relație de opt ani. Sunt de aceeași vârstă, având 44 de ani, și au doi copii: o fată născută în 2004, Aleksandra, și un băiat născut în 2013, Kiril.
Foto: Profimedia