Cine e bărbatul cu care se mărită Ana, fiica lui Mircea Geoană. Tânăra a arătat divin la petrecerea de logodnă de la Palatul Mogoșoaia
În urmă cu câteva luni, Ana-Maria, fiica lui Mircea Geoană, a fost cerută în căsătorie de iubitul ei american, Garrett Cayton, iar acum, cei doi au dorit să facă o petrecere de logodnă în România.
Ana și Garrett au ales un loc de poveste pentru a-și celebra iubirea, Palatul Mogoșoaia. Acolo le-au fost alături părinții, dar și prietenii din mai multe colțuri ale lumii, iar cea care s-a ocupat de detaliile evenimentului a fost chiar soția lui Mircea Geoană, Mihaela. Nu a lipsit nici Alexandru, fratele Anei. Nunta va avea loc în Veneția, în 2023, și de acest eveniment se vor ocupa socrii mari.
"A fost o reuniune foarte frumoasă. O logodnă acasă, pe pământ românesc. Au participat și părinții viitorului soț al fiicei mele, Ana și Garrett au vrut neapărat să serbeze logodna și cu colegii de facultate și prietenii din România. Nunta va fi organizată anul viitor de către părinții lui Garrett, la Veneția. Sunt convins că va fi o nuntă foarte frumoasă și foarte reușită", a declarat Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, pentru Gândul.
La petrecere, Garrett a îmbrăcat un costum gri deschis, în timp ce Ana a arătat superb într-o rochie albă, cu capă.
Ana-Maria și logodnicul ei sunt împreună de cinci ani. S-au logodit în urmă cu câteva luni și locuiesc în Los Angeles. Cei doi s-au cunoscut pe când studiau la Universitatea din Pennsylvania, acolo unde Ana a urmat cursuri de comunicare și inginerie. Aceasta a absolvit și un institut de nutriție din New York și acum este deținătoarea unei afaceri despre sănătate holistică, după ce a lucrat ca asistentă a unui agent de talente și coordonator de business development la revista Variety.
Cum s-a îndrăgostit Ana Geoană de iubitul ei american
"Ne-am cunoscut în primul an de facultate – eram în același grup extins de prieteni și am fost amici pentru primii trei ani de facultate. Apoi, în vara dintre anul trei și patru când eu făceam un stagiu în Los Angeles și el în New York, a venit pentru câteva zile în LA ca să își viziteze familia și în acele zile am petrecut mai mult timp împreună și ne-am apropiat mai mult ca prieteni. În ultima seară în LA ne-am dus la un spectacol de magie. Când s-a terminat spectacolul, m-a invitat pe scenă și a făcut un truc de magie pentru mine. În momentul acela eu m-am îndrăgostit de el, iar când am ajuns înapoi la facultate i-am propus să ieșim la masă într-o seară, doar noi doi. Am petrecut toată seara împreună și de atunci am fost nedespărțiți. Garrett se înțelege incredibil de bine cu ai mei. Este deja parte din familie. Vorbește pe Whatsapp în fiecare zi cu mama și cu tata, poate câteodată mai mult decât vorbesc eu cu ei. Iar ei îl adoră", povestea Ana Geoană, acum câteva luni, pentru life.ro.
Cine este logodnicul Anei Geoană
Garrett Cayton provine dintr-o familie cunoscută în Statele Unite pentru activitatea sa filantropică și pentru donațiile pe care le-a făcut spitalelor. Acesta este nepotul unui milionar american de origine poloneză, supraviețuitor al Holocaustului, care și-a făcut averea din imobiliare. La rândul lui, și tatăl lui Garrett are o afacere de succes în domeniul tehnologiei audio.
"De astăzi, România este și țara mea. Vreau să o fac pe Ana fericită, pe părinții noștri mândri și sunt fericit că-i voi putea oferi Anei anul viitor la Veneția nunta visurilor noastre", a declarat și Garrett pentru Gândul. Cei doi logodnici și prietenii lor vor petrece o săptămână în Transilvania.
Foto: Instagram