Brigitte Macron, dezvăluiri despre începuturile relației cu președintele Franței: „El avea 15 ani, eu 40. Era paralizant pentru mine”
Brigitte, soția președintelui Emmanuel Macron, a rupt tăcerea despre începuturile relației lor, dezvăluind că s-a confruntat cu anxietate, dar și cu îngrijorări cauzate de ideea că ar putea să aibă o relație cu cineva care este atât de tânăr. În momentul în care l-a cunoscut pe Emmanuel, acesta avea 15 ani, iar ea 40.
„Capul meu era vraiște”, a dezvăluit Brigitte Macron, în cadrul unui interviu rar acordat pentru Paris Match.
„Să mă îndrăgostesc de un băiat atât de tânăr era paralizat pentru mine”, a mai spus Brigitte, în vârstă acum de 70 de ani.
Citește și: Dieta pe care Brigitte Macron o respectă cu strictețe. La 70 de ani, Prima Doamnă a Franței sfidează vârsta
„Emmanuel trebuia să plece în Paris. I-am spus că i-ar plăcea să se îndrăgostească de cineva care să aibă vârsta lui. Nu s-a întâmplat”, a mai precizat Brigitte, potrivit Nypost.
Diferența de vârstă dintre Brigitte și Emmanuel Macron este de 25 de ani, ceea ce a stârnit numeroase comentarii de-a lungul timpului.
De asemenea, ea a abordat acest subiect într-un interviu acordat în 2017 pentru Elle France, când a spus: „sunt momente în viață când trebuie să faci alegeri vitale”.
„Evident, luăm micul dejun împreună, eu și ridurile mele, el și tinerețea lui, dar asta este”, a spus ea, adăugând: „Dacă nu aș fi făcut această alegere, mi-aș fi irosit viața. Am trăit multe momente de fericire alături el, alături de copiii mei. Mă simt norocoasă că am avut parte de dragostea lui. Am fost cu adevărat fericită”, a mai spus ea.
Emmanuel Macron avea doar 15 ani când a cunoscut-o pe Brigitte Trogneux, profesoară de literatură la liceul din Amiens, nordul Franţei. Fiica ei era colega de clasă a acestuia, potrivit sursei citate.
Într-un nou interviu, Brigitte a dezvăluit că s-a confruntat cu anxietate din cauxza diferenței de vârstă și de un posibil scandal care a ar fi putut să se declanșeze dacă ar fi ieșit la iveală faptul că ea, o profesoară de 40 de ani, a început o relație cu un puști de 15 ani.
Citește și: Brigitte Macron și Melania Trump și-au eclipsat soții la G7. Ținutele alese de Primele Doamne
Viitorul preşedinte al Franţei s-a mutat apoi în Paris, pentru a termina liceul, dar nu pentru că părinţii lui se temeau că ar avea vreo relaţie nepotrivită cu Brigitte, aşa cum s-a spus. În plus, lucrurile erau destul de complicate pentru ea, care era mama a trei copii.
„Mi-am luat timp să nu le ruinez viețile. A durat zece ani, dar acest timp ne-a ajutat să ne punem pe picioare. Îți imaginezi ce am auzit de-a lungul timpului. Dar nu am vrut ca ei, copiii mei, să lipsească din viața mea”, a mai mărturisit Brigitte.
Potrivit sursei citate, în 2007, când cuplul s-a căsătorit, Emmanuel, în vârstă de 29 de ani, le-a spus copiilor soției sale: „Vă mulțumesc că ne-ați acceptat, nu suntem un cuplu normal”.
Zece ani mai târziu, el a câștigat alegerile din Franța, devenind cel mai tânăr președinte al acestei țări.