Rankin, unul dintre fotografii britanici care au participat la Jubileul de Aur al reginei Elisabeta a II-a, a dezvăluit cum a decurs ședința foto pe care a realizat-o cu ea, dar și alte detalii neștiute despre monarh.
În cadrul celui mai nou episod al podcastului ”Tea with Twiggy”, Rankin, pe numele lui real John Rankin Waddell, care s-a numărat printre cei zece fotografi care i-au făcut poze reginei Elisabeta a II-a cu ocazia Jubileului de Aur din 2002, a vorbit despre întâlnirea cu aceasta, mărturisind că avea o aură specială.
”Am primit un bilet extraordinar din partea ei, mi s-a spus că fotografia pe care am realizat-o eu se număra printre fotografiile ei preferate. Și cred că e adevărat, pentru că în imaginea aceea râdea pe bune.”, a povestit acesta.

De asemenea, fotograful a dezvăluit că regina Elisabeta a II-a avea un simț al umorulu bine dezvoltat, motiv pentru care și-a dorit să încerce să surprindă acest lucru în imaginea pe care a realizat-o.
”Nu am mai simțit așa ceva, acea aură. Era foarte amuzantă încă din momentul în care am pășit în încăpere. I-am spus că vreau să o fotografiez ținând în mâini o sabie, însă mi-a spus franc: ”Nu-mi plac mâinile mele.” Iar eu i-am spus ceva de genul: ”Asta e, asta e tot ce primești dacă ții sabia.”, după care am izbucnit în râs. Mi-a plăcut că era foarte, foarte amuzantă. Am avut o chimie bună.”, a mai spus fotograful.
Regina Elisabeta a II-a a murit la 96 de ani
Întreaga planetă este în doliu, după ce regina Elisabeta a II-a a murit! Suverana Marii Britanii avea 96 de ani, iar starea ei de sănătate se degradase în ultimele luni. La ultima ei ieșire publică, în 6 septembrie, când a întâmpinat-o pe Liz Truss, noul premier britanic, la Balmoral, imaginile au arătat-o mai fragilă ca oricând. Aceasta s-a stins din viață în Scoția.

Elisabeta a II-a a fost cel mai longeviv monarh britanic, devenind iubită și respectată și dincolo de granițe. Aceasta a declarat iubire și credință veșnică monarhiei, motiv pentru care a spus întotdeauna că va domni până la moarte, așa cum s-a și întâmplat.