Cauza morții cântăreței şi compozitoarei irlandeze Sinead O'Connor a fost anunțată la șase luni de la decesul acesteia.
"Confirmăm că doamna O'Connor a murit din cauze naturale", a transmis biroul medicului legist de la Southwark Coroners Court din Londra, potrivit Variety.
O'Connor s-a stins din viață la 26 iulie 2023, la vârsta de 56 de ani.
Interpreta melodiei "Nothing Compares 2 U" a fost găsită "fără reacţie" în casa ei din Londra şi a fost declarată moartă la faţa locului. La momentul respectiv, poliţia britanică a declarat pentru Variety că nu tratează decesul ei ca fiind suspect şi că a predat cazul biroului medicului legist pentru a determina cauza morţii.
O'Connor a devenit cunoscută pe plan internaţional odată cu lansarea celui de-al doilea album al său, "I Do Not Want What I Haven't Got", în 1990. Discul a inclus aranjamentul ei pentru "Nothing Compares 2 U", un cântec scris iniţial de Prince şi lansat în cadrul proiectului său secundar The Family. Piesa interpretată de ea a ajuns pe locul 1 în mai multe ţări, inclusiv în Irlanda, unde a rămas în fruntea topurilor timp de 11 săptămâni. Melodia a fost nominalizată la premiile Grammy pentru înregistrarea anului şi pentru cea mai bună interpretare rock cu voce feminină.
O'Connor a vorbit deschis despre problemele și dramele cu care s-a confruntat de-a lungul anilor. În 2022, fiul ei, Shane, s-a sinucis la vârsta de 17 ani.
Cu o lună înainte de moartea sa, O'Connor a scris pe pagina sa de Facebook că se mută înapoi la Londra, după 23 de ani, şi că intenţionează să lanseze un nou album. De asemenea, ea avea în plan să plece în turneu în Australia şi Noua Zeelandă în 2024, precum şi în Europa şi SUA în 2025.
După aflarea veştii morţii sale, omagiile aduse lui O'Connor au fost numeroase.
"Avea o voce cum niciunul dintre noi nu a mai auzit vreodată, atât de pură", a declarat Bob Geldof. "A însemnat mult pentru toată lumea, a însemnat mult pentru noi. Vocea ei reprezenta sufletul şi spiritul ei. Şi ori de câte ori o vom auzi, vom fi mereu alături de o femeie minunată".