Nu este niciun secret faptul că Sarah Ferguson și prințesa Diana au fost prietene bune, însă acum ducesa de York a dezvăluit un moment inedit din trecutul lor.
Mai exact, Sarah Ferguson a dezvăluit că ea și prințesa Diana, care i-a fost și cumnată, au fost arestate în 1986, după ce au ales să se îmbrace în ofițeri de poliție la petrecerea de burlăcițe organizată înainte de a se căsători cu prințul Andrew.
Invitată în cadrul emisiunii lui Kelly Clarkson, ducesa de York și-a amintit de momentul în care ea și prințesa Diana au fost arestate, precizând, de asemenea, că oamenii legii le-au eliberat imediat după ce au constatat cine erau.
”A fost extraordinar, ne-am dus într-un club, de fapt am mers într-un club cu prințesa de Wales. Ne-am așezat, a venit chelnerul la noi și ne-a spus ”Mă scuzați, aici e un loc doar pentru membri, nu servim polițiști”. Ulterior am ajuns să fim arestate”, a povestit ea, potrivit The Sun.
Prințesa Diana și Sarah Ferguson, ducesa de York, au fost foarte apropiate ani la rând, deși, în cadrul unui interviu acordat în 2007, Sarah povestea că prințesa Diana n-a vorbit cu ea timp de un an de zile.
Mai mult de atât, cele două au fost unite și de divorț, căci amândouă s-au separat de soții lor în 1996.
Prințesa Diana a murit în urma unui accident rutier
S-au scurs 25 de ani de la moartea prințesei Diana. Lady D și-a pierdut viață pe 31 august 1997. Se află la Paris și a murit în urmă unui accident de mașină, șoferul fiind orbit de blițul paparazzilor care o urmăreau.
În timpul vieții, această a trebuit să facă față infidelității soțului sau, prințul Charles, a indiferenței pe care acesta o arată în public față de ea, dar și presei care încerca în continuu să afle detalii din viață lor privată. S-a luptat cu bulimia, dar și cu depresia post-natală. Acțiunile caritabile au fost evadarea emoțională a prințesei Diana, care în 1996 a divorțat de prințul Charles.
De la moartea acesteia, o serie de filme, musicals și expoziții i-au fost dedicate, precum și diferite intervenții culturale.