Kate Middleton își sărbătorește astăzi ziua de naștere, iar prințul William nu a ratat ocazia de a-i ura un „la mulți ani” public lui Catherine, soția sa „incredibilă”.
„Pentru incredibila soție și mamă. Puterea pe care ai arătat-o în ultimul an a fost remarcabilă”, a scris William într-un mesaj postat pe rețelele sociale.
„Eu, George, Charlotte și Louis suntem atât de mândri de tine. La mulți ani, Catherine. Te iubim. W.”, a mai scris el.
Prințesa s-a întors la îndatoririle regale după ce a urmat un tratament preventiv de chimioterapie, ca urmare a diagnosticului de cancer primit anul trecut.
Palatul Kensington a publicat mesajul scris de William alături de o fotografie nepublicată anterior cu Catherine, făcută de Matt Porteous în Windsor, vara trecută.
Imaginea alb-negru o arăta pe prințesă relaxată și zâmbind, purtând blugi, o cămașă albă și un fular.
Familia Regală i-a urat, de asemenea, un „la mulți ani”. Mai exact, pe contul oficial al regelui Charles și al reginei Camilla a fost distribuit un mesaj scurt - „La mulți ani, prințesa de Wales!”, iar alături a fost inclus un emoji sub formă de tort.
De asemenea, postarea conținea și o fotografie cu Catherine adunând flori de la susținători în timp ce participa la slujba de Crăciun la biserica din Sandringham.
Prințul William și Kate Middleton sunt căsătoriți de 13 ani
Kate Middleton şi Prinţul William au marcat 13 ani de la căsătorie publicând pe reţelele de socializare o fotografie inedită, al-negru.
Realizată de Millie Pilkington, care a imortalizat membri ai familiei regale, fotografia îi arată pe Kate şi William zâmbitori în ţinuta de nuntă. Cuplul şi-a făcut un obicei din a publica fotografii de la eveniment pentru a marca data.
Kate şi William s-au căsătorit la 29 aprilie 2011 în Westminster Abbey, fiind urmăriţi de 2 miliarde de telespectatori. Cuplul are trei copii: George, născut în 2013, Charlotte, născută în 2015, şi Louis, născut în 2018.
În aprilie 2021, cuplul a postat un videoclip în care le mulţumeşte fanilor "pentru mesajele lor amabile cu ocazia celei de-a 10-a aniversări a nunţii lor". "Suntem foarte recunoscători pentru cei 10 ani în care am fost susţinuţi".
Săptămâna trecută, Kate Middleton a postat pe reţelele de socializare ale Palatului Kensington o fotografie inedită cu fiul ei cel mic, prinţul Louis. Acesta pozează zâmbitor în timp ce stă întins pe iarbă.
Acesta a fost primul mesaj semnat de Kate Middleton de la anunţul diagnosticului de cancer, la 22 martie. Soţia prinţului William, care nu a dezvăluit natura bolii ei, s-a retras din viaţa publică în timp ce urmează un tratament.