Prinţul Harry a obţinut în instanţă despăgubiri de 140.600 de lire sterline (aproximativ 180.700 de dolari), după ce Înalta Curte din Londra a decis vineri că a fost victima unei "modeste" interceptări telefonice şi a altor tipuri de colectare ilegală de informaţii practicate de jurnalişti ai unor ziare britanice, informează Reuters.
Prinţul Harry, care a devenit primul membru al familiei regale britanice de rang înalt din ultimii 130 de ani care a depus mărturie în instanţă atunci când a apărut ca martor principal la procesul din iunie, a dat în judecată Mirror Group Newspapers (MGN), editorul publicaţiilor Daily Mirror, Sunday Mirror şi Sunday People.
Harry şi alţi aproximativ 100 de reclamanţi, printre care s-au aflat actori, vedete sportive, celebrităţi şi persoane care pur şi simplu au avut o legătură cu personalităţi importante, au intentat o acţiune în justiţie pentru acuzaţii de interceptări telefonice şi colectare ilegală de informaţii între 1991 şi 2011.
Prinţul Harry a declarat că a fost vizat de MGN timp de 15 ani, începând din 1996, şi că peste 140 de articole apărute în ziarele acestui grup editorial au fost rezultatul unei colectări ilegale de informaţii, deşi procesul a luat în considerare doar 33 dintre acestea.
"Am constatat că 15 din cele 33 de articole care au fost judecate au fost produsul piratării telefonului său mobil sau a telefoanelor mobile ale asociaţilor săi sau produsul altor forme de colectare ilegală de informaţii", a declarat judecătorul Timothy Fancourt.
"Consider că telefonul său a fost piratat doar într-o măsură modestă şi că acest lucru a fost probabil controlat cu atenţie de anumite persoane de la fiecare ziar", a adăugat judecătorul britanic.
El a concluzionat că au existat o piraterie informatică pe scară largă şi activităţi ilegale la ziar, de care directorii executivi erau la curent, deşi aproape toţi cei din consiliul de administraţie al companiei nu au fost informaţi. Potrivit grupul MGN, deţinut de Reach, acuzaţiile nu au fost susţinute de dovezi.
"Salutăm hotărârea de astăzi, care oferă companiei noastre claritatea necesară pentru a merge mai departe în urma unor evenimente care au avut loc cu mulţi ani în urmă", a declarat un purtător de cuvânt al grupului MGN.
De asemenea, după pronunţarea verdictului, grupul MGN a prezentat scuze publice şi "fără rezerve": "Atunci când au avut loc abateri istorice, ne cerem scuze fără rezerve, ne-am asumat întreaga responsabilitate şi am plătit despăgubiri corespunzătoare".
La rândul său, prinţul Harry a spus că este fericit că a câştigat procesul intentat împotriva Mirror Group Newspapers pentru interceptări telefonice şi, într-o declaraţie citită de avocatul său în faţa instanţei londoneze, a cerut Poliţiei britanice să lanseze o anchetă penală împotriva acestui grup de presă.