printul edward si ducesa sophie
Actualitate

Sophie, ducesa de Edinburgh, și prințul Edward / Foto: Profimedia

Prințul Edward și Sophie, 25 de ani de mariaj. Au fost Meghan și Harry ai vremurilor lor, dar au devenit persoane de vază în monarhie

Fratele cel mai mic al regelui Charles, Edward, și soția lui, Sophie, au sărbătorit un sfert de veac de la ziua în care s-au căsătorit. 

Prințul Edward și ducesa Sophie sunt unii dintre cei mai importanți membri ai familiei regale britanice, iar de la moartea reginei Elisabeta a II-a, plecarea lui Meghan și a prințului Harry din Marea Britanie, scandalul cu prințul Andrew și problemele de sănătate ale regelui Charles și ale lui Kate Middleton, rolurile lor au devenit și mai mari.

Citește și: Adevărul despre relația dintre Sophie, proaspăt numită ducesă de Edinburgh, și Meghan Markle: "Se simte, în sfârșit, ușurată"

printul edward si ducesa sophie
Prințul Edward și Sophie, la 25 de ani de mariaj / Foto: Profimedia

Ducele și ducesa de Edinburgh au celebrat 25 de ani de căsnicie cu o poză frumoasă de cuplu, în care apar îmbrăcați casual, cu zâmbetele pe buze și îmbrățișați, arătând că astăzi sunt mai uniți ca oricând. Aceștia s-au lăsat fotografiați în grădinile reședinței lor aflate la câțiva kilometri de Windsor. Nu la fel de în centrul atenției ca regele, fiii săi sau Kate Middleton și Meghan Markle, Sophie și Edward sunt, însă, persoane de vază în lumea monarhiei britanice. În ultimul timp au avut tot mai mult angajamente, Sophie fiind chiar și prima membră a familiei care a mers în Ucraina de la invazia rusă.

trooping the colour 2024
Familia regală britanică la Trooping the Colour 2024 / Foto: Profimedia

Ducii de Edinburgh, titlu pe care l-au primit în martie 2023, nu au lipsit nici de la recent încheiatul Trooping the Colour, eveniment la care prințesa de Wales și-a făcut prima apariție publică de la Crăciun încoace.

Sophie și Edward au fost Harry și Meghan ai perioadei lor

printul edward si ducesa sophie
Prințul Edward și Sophie, la nunta lor din 1999 / Foto: Profimedia

Prințul Edward, în vârstă de 60 de ani, și Sophie, cu un an mai mică, s-au căsătorit în 1999 la capela St. George de la Castelul Windsor, acolo unde, mai târziu, Meghan Markle și prințul Harry și-au unit destinele.

Cuplul are doi copii, o fată de 20 de ani, Lady Louise, și un băiat de 16 ani, James, conte de Wessex.

Dar începutul de drum pentru cei doi nu a fost tocmai simplu. În unele privințe, Sophie și Edward au fost Harry și Meghan ai acelei perioade. La fel ca ducii de Sussex, au insistat să încerce să spargă modelul și să-și construiască niște cariere comerciale profitabile - ea în PR și el în producția TV - în tandem cu îndatoririle lor regale.

Apoi Sophie a fost prinsă într-o operațiune umilitoare concepută de News of the World, după ce a vorbit cu un „șeic fals” care s-a dat un potențial client. Indiscrețiile ei despre politicieni de rang înalt, înregistrate, au fost extrem de jenante.

La rândul său, Edward a fost criticat pentru că a încercat să profite de legăturile sale regale în afacerile comerciale. Au renunțat rapid însă la business-uri și s-au ocupat de sarcinile regale, reconstruindu-și reputația.

Contesa este acum a doua femeie din familia regală cu cele mai multe angajamente de muncă după Anne. Mulți o laudă pentru naturalețea ei și pentru un incredibil simț al umorului.

„Ea a preluat acest rol regal într-un mod atât de strălucit și s-a dedicat să facă totul bine. În același timp cu îndeplinirea tuturor îndatoririlor sale regale, ea este o mamă incredibilă pentru Lady Louise și James, dar și cea mai loială prietenă la care ai putea spera vreodată. Găsește mereu timp pentru toată lumea și echilibru pentru a face totul corect, este cu adevărat genială. Este pur și simplu remarcabilă”, spunea Penny Mountbatten, fosta soție a vărului reginei, Lordul Ivar Mountbatten.

Citește și: Prințul Louis, dans viral la „Trooping the Colour”. Poznașul familiei a oferit din nou imagini delicioase, spre încântarea publicului

Ducesa Sophie, confidenta reginei Elisabeta a II-a. Cum a început Sophie să îi spună „mamă”

regina elisabeta a II-a și sophie, contesa de wessex
Regina Elisabeta a II-a și Sophie, contesa de Wessex, soția prințului Edward, au avut o relație specială. / Foto: Profimedia

Puțină lume știe însă că între ducesa Sophie și regina Elisabeta a II-a era o relație extrem de strânsă. Suverana o considera „a doua ei fiică”, iar Sophie îi spunea „mamă”.

Relația lor a fost descrisă de oamenii din interior drept una mamă-fiică, marcată de dragoste reciprocă și respect profund.

Legătura specială a devenit mai strânsă ca oricând în 2002, după ce regina și-a pierdut mai întâi sora, pe prințesa Margareta, apoi mama, în doar câteva săptămâni. Sophie i-a fost alături, oferindu-i cea mai puternică alinare.  

La rândul ei, după ce și-a pierdut mama, pe Mary Rhys-Jones, din cauza cancerului de stomac în 2005, Sophie a început să o numească mamă pe regină.

Sophie a fost apoi sprijinul suprem pentru Elisabeta a II-a după moartea prințului Phillip.

 

Intrebarea zilei

Sunteți pregătiți pentru prima săptămână de școală a copiilor voștri?

Partenerii Nostri